„Un brad de Crăciun cosmic”, dezvăluit de Observatorul Chandra cu raze X de la NASA
O nouă fotografie cu NGC 2264, cunoscut și ca „Roiul Bradul de Crăciun”, dezvăluie „un brad de Crăciun cosmic” luminat de stele.
NGC 2264 este de fapt un roi de stele tinere cu vârste între 1 și 5 milioane de ani. Roiul se află în Calea Lactee, la o distanță de aproape 2.500 de ani-lumină de Pământ. Stelele din NGC 2264 sunt atât mai mici, cât și mai mari decât Soarele nostru.
Luminile în nuanțe de albastru și alb sunt de fapt de la stele tinere ce emit raze X, detectate de Observatorul Chandra cu raze X al NASA. Datele optice de la Telescopul WIYN 0.9-meter Observatorul Național Kitt Peak (Arizona, SUA) arată gazul din nebuloasă în nuanțe verzui, asemenea „acelor de brad”, iar datele în infraroșu prezintă stelele din fundal și prim-plan în alb.
Stelele tinere înfruntă erupții puternice de raze X
Stelele tinere, asemenea celor din roiul NGC 2264, sunt volatile și înfruntă erupții puternice de raze X și alte tipuri de variații prezentate în diferite tipuri de lumină, arată un comunicat de la NASA.
Variațiile observate cu Chandra și alte telescoape sunt cauze de mai multe procese. Unele au legătură cu activitatea câmpurilor magnetice, inclusiv erupții precum cele ale Soarelui (doar că mult mai puternice) și pete fierbinți și regiuni întunecate pe suprafețele stelelor ce dispar și reapar pe măsură ce stelele se rotesc.
Programul Chandra este administrat de Centrul Marshall pentru Zbor Spațial al NASA. Centrul Chandra cu raze X de la Smithsonian Astrophysical Observatory controlează operațiunile științifice din Cambridge, Massachusetts, iar operațiunile de zbor din Burlington, Massachusetts.
Vă mai recomandăm să citiți și:
„Cadou de Crăciun” de la Telescopul Webb! Cum a fotografiat planeta Uranus și inelele sale?
Telescopul Webb a reușit să surprindă o fotografie de înaltă rezoluție cu supernova Cassiopeia A
Telescopul Spațial James Webb a găsit „structuri neexplicate” în inima galaxiei noastre
Două dintre cele mai îndepărtate galaxii observate vreodată, descoperite cu Telescopul Webb