Secretul pentru o viață lungă ar putea fi găsit la scoici

Ar putea scoicile să dețină secretul pentru o viață lungă? Un grup de cercetători din Bologna crede că da, dar probabil nu în felul în care v-ați aștepta.

Oamenii trăiesc mai mult ca niciodată, având o speranță de viață medie la nivel mondial care a crescut cu cel puțin două decenii în ultimii 60 de ani. Dar suntem încă niște copii în comparație cu alte specii: există țestoase uriașe care pot trăi cel puțin 191 de ani; balenele de Groenlanda le depășesc, cu o durată de viață de peste 200 de ani; iar rechinii de Groenlanda pot atinge chiar și 400 de ani.

• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

Dar de ce ar fi mai interesante scoicile decât animalele mai sus menționate? Se pare că moluștele bivalve au ceva diferit: în loc să trăiască uniform mult timp, scoicile pot trăi între un an și peste 500 de ani, în funcție de specie, scrie IFLScience.

Scoicile ar putea deține secretul pentru o viață lungă

„M-a fascinat întotdeauna faptul că unele specii de moluște bivalve trăiesc o perioadă extrem de lungă”, a spus Mariangela Iannello, autoare a studiului și cercetătoare în Departamentul de Științe Biologice, Geologice și de Mediu la Universitatea din Bologna (Italia).

„Când mi-am dat seama că nimeni nu a investigat vreodată această longevitate excepțională într-un cadru de evoluție moleculară, am știut că trebuie să începem să studiem longevitatea în aceste animale”, a continuat ea.

Pentru a investiga care ar putea fi secretul pentru o viață lungă al anumitor bivalve, echipa a decis să examineze genomurile a patru specii: Arctica islandica, cunoscută ca fiind animalul necolonial cu cea mai lungă viață înregistrată, datorită celor 507 de ani ai lui Ming the Clam, plus Margaritifera margaritifera, Elliptio complanata și Lampsilis siliquoidea, care ating toate între 150 și 190 de ani.

Apoi, au studiat alte 29 de specii ale căror durate de viață nu erau deloc remarcabile.

„Cu specii care au o longevitate atât de extremă, clada Bivalvia oferă cea mai largă gamă de durate de viață în cadrul unei clase. Prezența speciilor cu durate de viață scurte și lungi în același taxon face din moluștele bivalve un sistem de model excelent pentru investigarea senescenței, îmbătrânirii și a duratei de viață prelungite”, scriu cercetătorii.

Ce determină durata de viață a unei scoici?

Comparând datele genomice ale diferitelor specii, echipa a reușit să identifice genele care diferențiază moluștele bivalve cu durată de viață lungă de cele cu durată de viață scurtă. Căutarea a scos la iveală câteva nume familiare: „multe gene din această rețea au fost asociate anterior cu longevitatea în alte specii”, a remarcat Iannello.

Este o descoperire „interesantă”, a spus Iannello. „O implicație importantă a acestei constatări este că o prelungire a duratei de viață poate implica factori genetici comuni în specii foarte îndepărtate”, spune cercetătoarea.

De exemplu, moluștele bivalve cu durată de viață lungă aveau gene similare legate de lucruri precum răspunsul la deteriorarea ADN-ului, reglarea morții celulare și a căilor apoptotice, răspunsurile celulare la stimuli abiotici și toleranța la hipoxie, toate acestea fiind trăsături cunoscute a fi asociate cu durate de viață mai lungi.

Dar asta nu a fost totul: studiul a scos la iveală și câteva proteine care nu sunt cunoscute să favorizeze longevitatea: „credem că aceste gene sunt noi și candidați de testat pentru un rol în creșterea duratei de viață nu doar la moluște, ci și în alte specii”, a spus Iannello.

Ar putea fi aplicat secretul pentru o viață lungă al scoicilor și la oameni?

Deci, suntem în pragul unei descoperiri revoluționare în ceea ce privește îmbătrânirea? Nu vă faceți speranțe prea mari încă. Deși cercetătorii sunt încântați să descopere consecințele acestei noi informații, „un proces complex și multifactorial precum longevitatea este cu siguranță dificil de analizat”, a avertizat Iannello. Acest lucru necesită „manipularea profundă a datelor mari și multiple abordări complementare, integrate”.

Cu toate acestea, este un posibil pas mare către o înțelegere mai profundă a procesului de îmbătrânire și despre cum l-am putea manipula în avantajul nostru.

„Știința are o lungă istorie de cercetare concentrată pe cei mai diferiți taxoni care au avut un impact profund asupra înțelegerii biologiei umane. Cred că, în special în domeniul îmbătrânirii, avem

multe de învățat din lumea naturală din jurul nostru”, a subliniat ea.

Articolul este publicat în jurnalul Genome Biology and Evolution.

Vă recomandăm să citiți și:

Loviturile cu capul în meciurile de fotbal, asociate cu declinul funcției cerebrale

Vești proaste pentru astronauți! Misiunile în spațiul îndepărtat ar cauza disfuncție erectilă

7 țări și 1,3 milioane de vieți pierdute în fiecare an: Impactul devastator al fumatului

Cum ne ajută mâncarea să prevenim depresia?