Test de cultură generală. Ce formă are Luna?
La fel ca planeta pe care trăim, nici satelitul nostru natural nu este perfect sferic. Ce formă are Luna, de fapt?
Ce formă are Luna? Luna are forma unei lămâi: ușor aplatizată, cu o umflătură pe fiecare parte. Așa cum este detaliat într-un articol publicat online în jurnalul Nature pe 30 iulie 2014, totul ține de forțele de maree și de rotație.
„Deformările produse de mareele timpurii au încălzit crusta Lunii în diferite locuri, iar acele diferențe de temperatură din diferite zone i-au conferit Lunii forma sa”, a declarat cercetătorul principal, Ian Garrick-Bethell, astrofizician la Univeristatea din California, Santa Cruz (SUA).
Ce formă are Luna?
Cu alte cuvinte, în timpul începuturilor Lunii, acum aproximativ 4,4 miliarde de ani, când aceasta era încă foarte fierbinte ca rezultat al unei coliziuni dintre Pământ și un alt obiect, forțele gravitaționale (de maree) ale Pământului au modelat ușor forma acesteia.
„Mai târziu, acele deformații au modificat exteriorul Lunii în timp ce aceasta se răcea, iar aceasta și-a păstrat figura deformată”, a declarat Garrick-Bethell.
Oamenii de știință știau de mai mult timp că Luna nu este perfect rotundă. Dar a fost dificil să se determine exact cum s-au format umflăturile, deoarece craterele adânci de pe suprafața selenară îi ascund forma originală.
Astfel, o echipă de la Massachusetts Institute of Technology (MIT, din SUA), care a contribuit la acest studiu, a creat un model topografic care acoperă multe dintre crăpăturile Lunii pentru a oferi o imagine mai completă a felului în care arăta Luna acum miliarde de ani.
Un cumul de forțe
Pornind de la acel model, Garrick-Bethell și echipa sa au putut determina că umflăturile s-au format treptat în primele 200 de milioane de ani de existență a Lunii, datorită unei combinații de forțe.
„Dacă vă imaginați că rotiți un balon cu apă, acesta va începe să se aplatizeze la poli și să se umfle la ecuator. În plus, există și mareele cauzate de atracția gravitațională a Pământului, iar acestea creează o formă de lămâie cu axa lungă a lămâii îndreptată spre Pământ”, a spus Garrick-Bethell, citat de HuffPost.
Vă recomandăm să citiți și:
Astronauții Artemis vor revoluționa fotografia pe Lună cu cea mai performantă cameră de până acum
Sonda Juno a observat săruri și substanțe organice pe Ganymede
Noaptea în care trei stele au dispărut fără urmă de pe cer
Oasele unui „schelet cosmic”, observate în noi imagini de la NASA