„Un moment special”. Astronomii au descoperit primul disc de acreție extragalactic
O descoperire cu adevărat remarcabilă a fost anunțată! Astronomii au detectat un disc în jurul unei stele tinere din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie învecinată cu a noastră. Aceasta este pentru prima dată când un astfel de disc, identic celor care formează planete în Calea Lactee, a fost găsit în afara galaxiei noastre.
Noile observații au dezvăluit o stea tânără masivă, care crește și acumulează material din împrejurimile sale și formează un disc ce se rotește.
Descoperirea a fost făcută cu radiotelescopul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile, partener al Observatorului European de Sud (ESO).
„Nu mi-a venit să cred că am detectat primul disc de acreție extragalactic”
„Atunci când am văzut primele dovezi pentru o structură rotativă în datele ALMA nu mi-a venit să cred că am detectat primul disc de acreție extragalactic, a fost un moment special”, a spus Anna McLeod, profesor la Universitatea Durham din Regatul Unitor și autor principal al studiului publicat în jurnalul Nature.
„Știm că discurile sunt vitale pentru formarea stelelor și planetelor din galaxia noastră, iar aici, pentru prima oară, vedem dovezi directe pentru asta în altă galaxie”, a adăugat McLeod, potrivit unui comunicat ESO remis DESCOPERĂ.ro.
„Am descoperit un jet lansat de la o tânără stea masivă”
Studiul din cazul de față continuă observațiile cu instrumentul Multi Unit Spectroscopic Explorer (MUSE) al Very Large Telescope (VLT) de la ESO, care a detectat un jet de la o stea în formare, sistemul fiind numit HH 1177, adânc într-un nor de gaz din Marele Nor al lui Magellan.
„Am descoperit un jet lansat de la o tânără stea masivă, iar prezența sa este un indicator pentru un disc de acreție”, a explicat McLeod. Pentru a confirma că un astfel de disc era cu adevărat prezent, echipa a trebuit să măsoare mișcarea gazului în jurul stelei.
Dovada pentru astronomi că un disc de acreție este prezent
Pe măsură ce materia este atrasă de steaua aflată în creștere, aceasta nu poate cădea direct pe suprafață. În schimb, materia devine un disc rotativ în jurul stelei. Aproape de centru, viteza de rotație este mai mare, iar diferența de viteză este dovada pentru astronomi că un disc de acreție este prezent.
Măsurătorile detaliate ale frecvenței făcute cu ALMA au permis cercetătorilor să confirme că a fost detectat primul disc în jurul unei tinere stele extragalactice.
„Suntem într-o eră de avans tehnologic rapid”
Stelele masive, la fel ca cea din cazul de față, se formează mai rapid și au vieți mai scurte decât stelele cu masă scăzută, cum este Soarele nostru. În galaxia noastră, aceste stele masive sunt dificil de observat și adesea sunt ascunse de privirile curioșilor de praful de la formarea lor. Totuși, în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie aflată la 160.000 de ani-lumină depărtare, materialul din care se nasc noi stele este fundamental diferit față de cel din Calea Lactee. Așadar, mulțumită unui conținut mai scăzut de praf, HH 1177 poate fi observat și studiat.
„Suntem într-o eră de avans tehnologic rapid atunci când vine vorba de capabilități astronomice. Să putem studia modul în care se formează stelele la distanțe atât de incredibile și într-o galaxie diferită este extraordinar”, a mai spus McLeod.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Telescopul Spațial James Webb a găsit „structuri neexplicate” în inima galaxiei noastre
A fost găsită o galaxie izbitor de asemănătoare cu a noastră
„Ce naiba se întâmplă?”. Astronomii au detectat o particulă „fără precedent în ultimii 30 de ani”