Deși primii pași ai lui Neil Armstrong pe suprafața Lunii s-au întâmplat în realitate în mod categoric, o altă parte din aselenizare a fost „trucată” de către oamenii de știință de la NASA; mai precis, protocolul de carantinare pentru astronauți la revenirea pe Pământ a fost doar un spectacol.
Aselenizarea este probabil cel mai important moment al secolului XX, vizionat la acel moment de aproape 650 de milioane de oameni din întreaga lume și nelipsit pentru fiecare generație care a urmat de atunci. În ziua de 20 iulie 1969, modulul selenar Eagle al misiunii Apollo 11 a ajuns pe Lună, iar astronautul american Neil Armstrong a făcut „un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.
După aproape 22 de ore petrecute pe suprafața Lunii, Armstrong și colegul său Buzz Aldrin au decolat și s-au reunit cu astronautul Michael Collins în modulul de comandă Columbia, înainte să revină în siguranță pe Pământ. La sosire, cei trei au fost nu doar eroi ai Statelor Unite, dar și ambasadori ai omenirii, având în vedere că aselenizarea a însemnat victoria Americii în cursa spațială.
Eforturile NASA implicate în această reușită au fost considerate un fenomen tehnologic, intelectual, politic și cultural. În următorii ani, aveau să mai fie încă șase misiuni Apollo pe Lună, ultima fiind Apollo 17 din decembrie 1972. De atunci, oamenii nu s-au mai întors pe Lună.
Cu toate acestea, protocolul de carantinare a astronauților nu a fost la fel de inovator precum restul operațiunilor.
NASA a instalat un laborator pentru astronauți în Houston, Texas. Atunci când echipajul Apollo 11 a revenit pe Terra, astronauții au fost imediat duși în acel laborator de ultimă generație și milioane de dolari, acolo unde au rămas timp de trei săptămâni. 24 de angajați ai NASA care au fost expuși la material selenar în timp ce ajutau astronauții să iasă din capsulă au fost și ei carantinați, potrivit Space.com.
La prima vedere, protocolul de carantinare era fără cusur. Totuși, ani mai târziu, cercetările au sugerat că, în ciuda banilor și resurselor investite, eforturile de „protecție planetară” ale NASA au fost doar de ochii lumii. „Protocolul de carantinare a fost un succes doar pentru că nu a fost necesar”, a spus Dagomar Degroot, istoric la Georgetown University.
Mai mult, NASA a știut că protocolul era probabil inadecvat. Spre exemplu, nava spațială Apollo nu a fost concepută pentru a preveni potențiali contaminanți selenari de la expunerea cu mediul terestru; odată ajunsă în Oceanul Pacific, cabina capsulei a trebuit să fie deschisă complet pentru ca astronauții Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins să poată ieși. Aerul din modul a fost de asemenea ventilat în atmosfera Pământului în timpul reintrării în atmosferă, astfel încât să fie prevenită intoxicația cu CO2.
Dar NASA a știut prea bine că riscul ca astronauții Apollo 11 să aducă acasă „o ciumă spațială” era extrem de scăzut. Agenția spațială americană a exagerat un pic abilitățile de a combate o amenințare microbiană doar pentru a nu stârni panică în rândul cetățenilor. Într-un comunicat transmis la acea vreme, agenția a asigurat oamenii că laboratorul construit avea „capabilități care nu au mai existat anterior”.
NASA va cheltui o sumă colosală ca să distrugă Stația Spațială Internațională
De ce a suspendat NASA de URGENȚĂ toate misiunile pe planeta Marte?
Adevărata vârstă a Lunii, dezvăluită cu mostrele aduse de astronauții Apollo 17 pe Pământ
Un astronaut din programul Apollo a spus că extratereștrii au prevenit un război nuclear pe Pământ