NASA va cheltui o sumă colosală ca să distrugă Stația Spațială Internațională
Stația Spațială Internațională (ISS) a fost ocupată de astronauți în mod constant timp de 23 de ani, iar nava începe să-și arate vârsta, sub formă inclusiv de scurgeri și crăpături.
Acum, oamenii de știință de la NASA dezbat cum ar putea să o scoată din uz la începutul anilor 2030. Prețul acestei operațiuni va fi unul pe măsură.
Potrivit Scientific American, agenția spațială a Statelor Unite va cheltui aproape 1 miliard de dolari pentru a scoate din uz stația spațială, inclusiv pentru arderea navei în atmosfera Pământului. Suma este cel mai probabil crescută din cauza refuzului agenției americane de a folosi vehicule rusești, ceea ce este complicat având în vedere dependența stației de aceste vehicule.
Există două opțiuni pentru deorbitarea stației spațiale
Scoaterea din uz a stației spațiale va însemna, de asemenea, finalul cooperării științifice de pe orbita planetei noastre, un simbol al unității internaționale, în special atunci când vine vorba despre relațiile SUA – Rusia.
„În ceea ce privește cooperarea civilă, cred că mulți ar descrie [stația] drept cel mai important proiect din istoria umană”, a spus Mai’a Cross, expert în științe politice de la Universitatea Northeastern, SUA.
Există două opțiuni pentru deorbitarea stației spațiale. Inginerii ar putea să o lase să cadă necontrolat prin atmosfera Pământului ori ar putea să planifice o coborâre în care o altă navă spațială specială să o aducă pe direcția potrivită.
ISS orbitează Pământul la fiecare 90 de minute
În cel dintâi scenariu, există riscul ca bucăți uriașe din Stația Spațială Internațională să lovească zone populate de pe Terra.
„O reintrare necontrolată ar afecta semnificativ oamenii de la sol, inclusiv decese, victime și pagube materiale”, a spus George Nield, președinte al companiei Commercial Space Technologies, pentru SciAm, citat de Futurism.
Oricum s-ar întâmpla, oamenii de știință trebuie să reducă la minimum reziduurile care vor cădea pe oamenii de la sol, lucru ușor de spus dar greu de făcut având în vedere că ISS orbitează Pământul la fiecare 90 de minute.
Sfârșitul stației spațiale va fi epic, un infern luminos pe cerul Pământului
Ideal ar fi ca stația spațială să rămână îndreptată pe o singură direcție în timp ce arde în atmosferă, însă asta va fi dificil din cauza grosimii stratului protector al planetei noastre.
Astfel, NASA va dezvolta și construi un vehicul special, suficient de puternic încât să scoată de pe orbită stația spațială și să o însoțească la reintrarea în atmosferă.
Chiar și cu ajutor din partea vehiculelor Progress ale Rusiei, misiunea va fi „o provocare”, a adăugat Nield pentru SciAm, dar având în vedere relațiile tot mai proaste dintre Rusia și SUA, chiar și opțiunea asta va fi sub semnul întrebării.
Cert este că sfârșitul stației spațiale va fi epic, un infern luminos pe cerul Pământului și un final dulce-amărui pentru cooperarea internațională și descoperirile științifice.
Vă mai recomandăm să citiți și:
De ce a suspendat NASA de URGENȚĂ toate misiunile pe planeta Marte?
Oasele unui „schelet cosmic”, observate în noi imagini de la NASA
Au trecut 25 de ani de când a fost lansată Stația Spațială Internațională