Satelitul ARRAKIHS pentru căutarea materiei întunecate va fi lansat în 2030. Iată cum va funționa!
O viitoare misiune a Agenției Spațiale Europene (ESA) numită „The Analysis of Resolved Remnants of Accreted Galaxies as a Key Instrument for Halo Surveys”, sau satelitul ARRAKIHS, are ca scop studierea materiei întunecate.
Materia întunecată alcătuiește aproximativ 80% din masa Universului, însă nu se știe exact din ce este compusă această substanță și cum se comportă.
Satelitul ARRAKIHS, aprobat deja de ESA și programat pentru lansare în 2030, va observa galaxii asemănătoare Căii Lactee pentru a înțelege mai bine caracteristicile materiei întunecate.
Ce va face satelitul ARRAKIHS când va ajunge la destinație?
Un motiv pentru care oamenii de știință cred în existența materiei întunecate este că au observat „umbrele” sale asupra galaxiilor, sub forma așa-numitelor „halouri de materie întunecată”. Aceste halouri sunt bule invizibile de materie întunecată care afectează modul în care se rotesc galaxiile, explică Space.com.
ARRAKIHS va explora aceste halouri, concentrându-se pe marginile exterioare ale galaxiilor, și va examina galaxii precum Calea Lactee în căutarea acestora. Misiunea va trebui să examineze 75 de galaxii diferite timp de 150 de ore fiecare, concentrându-se în special pe marginea exterioară a acestora și pe galaxiile pitice care orbitează în jurul galaxiilor țintă.
Care sunt pașii ce urmează a fi făcuți până la lansare?
Misiunea ARRAKIHS este clasificată de ESA drept o „misiune rapidă”, cu intenția de a fi lansată rapid după selecție, cu un cost redus. După selecția ESA, misiunea a trecut de o analiză a proiectului în septembrie, primind aprobarea pentru specificațiile proiectului.
Următorul pas este o analiză mai detaliată a instrumentelor și a obiectivelor științifice ale navei spațiale, analiză denumită Faza A/B.
„Suntem foarte încântați! Este un moment fericit și emoționant să trecem de această primă fază. Înseamnă că misiunea este acum apreciată în mod concret”, a declarat Pascale Jablonka, astrofiziciană la École Polytechnique Fédérale de Lausanne (Elveția), care conduce componenta științifică a ARRAKIHS.
Vă recomandăm să citiți și:
Ar putea cutremurele stelare să dezlege misterul exploziilor radio rapide?
Telescopul Webb a detectat cristale de cuarț în atmosfera unei exoplanete „pufoase”