A fost realizat primul transplant de ochi din lume! „Reprezintă un moment revoluționar”
O echipă de chirurgi din New York, SUA a efectuat primul transplant de ochi complet din lume, într-o procedură considerată a fi o avanpremieră medicală, cu toate că nu se știe încă dacă bărbatul va putea vedea vreodată cu ochiul donat.
Primul transplant de ochi complet a implicat îndepărtarea unei părți din față și a întregului ochi stâng, inclusiv aprovizionarea cu sânge și nervul optic, de la un donator, pentru a le grefa pe un electrician din statul american Arkansas care a supraviețuit unui șoc electric de 7.200 de volți în iunie 2021.
Aaron James, în vârstă de 46 de ani, a suferit răni extinse, printre care și pierderea ochiului stâng, a brațului stâng deasupra cotului, a nasului și buzelor, a dinților din față, a zonei obrazului stâng și a bărbiei.
Bărbatul fost trimis la NYU Langone Health (SUA), un centru medical de frunte pentru transplanturi faciale, care a efectuat procedura pe 27 mai.
A fost efectuat primul transplant de ochi din lume
Transplantarea unui întreg ochi a fost pentru mult timp un obiectiv al științei medicale și, deși cercetătorii au avut unele succese la animale, unde au restabilit viziunea parțială, procedura nu a fost efectuată niciodată anterior la o persoană vie, scrie Science Alert.
„Este un teritoriu neexplorat, dar așteptăm cu nerăbdare să-l explorăm”, a declarat Eduardo Rodriguez, care a condus operația.
Acesta a fost al cincilea transplant de față efectuat de Rodriguez și „am reușit să reducem timpul de la 36 de ore, când am început în 2012, la 21 de ore acum”, a adăugat el, precizând că transplanturile faciale nu mai sunt proceduri experimentale și ar trebui considerate „standard de îngrijire” în anumite cazuri de deformare severă.
Ochiul transplantat stâng pare foarte sănătos, a declarat oftalmologul retinian Vaidehi Dedania. Are o bună aprovizionare cu sânge, își menține presiunea și generează un semnal electric, deși James nu poate vedea încă. „Dar avem multă speranță”, a adăugat ea.
„Aceasta este o realizare mare”, a declarat Kia Washington, profesoară de chirurgie la University of Colorado Anschutz Medical Campus, care lucrează în același domeniu de 15 ani, lăudându-și colegii.
Un moment revoluționar
Daniel Pelaez, de la Institutul Ocular Bascom Palmer de la Universitatea din Miami, a declarat că „transplantul unui ochi uman la NYU Langone reprezintă un moment revoluționar în căutarea noastră comună de a restabili vederea și oferă speranță unui număr nesfârșit de persoane din întreaga lume”.
James, al cărui ochi drept rămâne intact, a fost considerat un candidat ideal deoarece nevoia sa de transplant facial ar fi necesitat administrarea de medicamente imunosupresoare oricum. Acest lucru însemna că încercarea unui transplant de ochi ar fi fost justificată chiar dacă ar fi oferit doar o valoare cosmetică.
„Acum pot să miros din nou, să mănânc din nou, să simt gustul mâncării. Pentru prima dată într-un an și jumătate, am putut să îmi sărut soția. Vreau să ies acum în public și să nu port mască și să nu mă acopăr”, a declarat el într-un interviu.
„Vreau să afle cât mai mulți oameni despre această opțiune, în special despre ochi. Chiar dacă nu a funcționat pentru mine, a fost un început, astfel încât poate că dr. Rodriguez ar putea învăța ceva diferit pentru data viitoare”, a continuat el.
Care este evoluția pacientului cu primul transplant de ochi complet?
Având în vedere timpul care a trecut de la intervenție, Washington a declarat că nu crede că este probabil ca ochiul lui James să-și recapete vederea, dar „nu spun niciodată că ceva este imposibil”, a adăugat ea.
Echipa de la NYU Langone a declarat că a folosit celule stem adulte derivate din măduva osoasă pentru a favoriza repararea nervilor.
Atingerea obiectivului restabilirii vederii ar putea implica folosirea altor abordări de ultimă oră, a spus Washington, inclusiv terapia genetică pentru a profita de capacitatea intrinsecă a nervului optic de a se vindeca; folosirea unui dispozitiv numit îmbrăcăminte nervoasă pentru a proteja țesutul; sau utilizarea dispozitivelor care preiau semnalele și ocolesc calea deteriorată.
„Facem progrese mari în tratamentele care favorizează regenerarea nervului optic care ar putea însoți transplantul de ochi. Aceste terapii adiționale îi vor permite ochiului donator să se conecteze semnificativ la creier și să restabilească funcția vizuală la pacienții orbi din întreaga lume”, a declarat Jeffrey Goldberg, care conduce eforturi similare la Institutul Ocular Byers de la Universitatea Stanford.
Vă recomandăm să citiți și:
Cercetătorii cred că au descoperit al șaselea gust
Expunerea la lumina naturală ar putea ajuta la tratarea și prevenirea diabetului
Pielea bioimprimată vindecă rănile severe la porci. Va funcționa și la oameni?
Oamenii de știință au descoperit că diabetul poate accelera cancerul de sânge