Cum ar putea telefoanele să detecteze intoxicația cu alcool?
Telefoanele pot detecta intoxicația cu alcool a unei persoane pe baza schimbărilor din voce, potrivit unui nou studiu.
Lucrarea fost publicată în Journal of Studies on Alcohol and Drugs.
Cercetătorii de la Stanford Medicine (SUA) și Universitatea din Toronto (Canada) au efectuat un mic studiu cu 18 adulți cu vârsta de 21 de ani sau mai mult. Participanților li s-a administrat o doză de alcool în funcție de greutatea lor și li s-a atribuit aleatoriu un șir de exerciții de dicție cu cuvinte dificile, unul înainte de a bea și câte unul în fiecare oră până la șapte ore după ce au băut.
Participanții au fost rugați să citească cu voce tare exercițiul, iar un smartphone a fost plasat pe o masă la o distanță de circa jumătate de metru pentru a le înregistra vocile. Cercetătorii au măsurat, de asemenea, concentrația de alcool din respirație la începutul studiului și la fiecare 30 de minute timp de șapte ore. Au fost folosite programe digitale pentru a izola vocile vorbitorilor, pentru a fi împărțite în segmente de o secundă pentru a fi analizate măsurători precum frecvența și tonalitatea.
Telefoanele pot detecta intoxicația cu alcool
Când au fost comparate cu rezultatele privind concentrația de alcool din respirație, schimbările din tiparele vocale ale participanților pe măsură ce experimentul a continuat au prezis intoxicarea cu alcool cu o precizie de 98%, subliniază Medical Xpress.
„Exactitatea modelului nostru m-a surprins cu adevărat. Deși nu suntem pionieri în evidențierea schimbărilor în caracteristicile vorbirii în timpul intoxicării cu alcool, cred cu fermitate că precizia noastră superioară i se datorează aplicării avansate în prelucrarea semnalelor, analiza acustică și învățarea automată”, spune cercetătorul principal, Brian Suffoletto, doctor în medicină, profesor asociat de medicină de urgență la Stanford.
Dr. Suffoletto spune că scopul unei astfel de analize este de a oferi „intervenții la timp” pentru a preveni vătămările și decesele rezultate din accidente auto sau alte accidente. Cel mai bun instrument de intervenție ar trebui să fie ușor de utilizat și disponibil, iar caracterul aproape omniprezent al smartphone-urilor și al dispozitivelor inteligente le face instrumente evidente pentru a ajuta la alertarea persoanelor că s-au intoxicat cu alcool.
De ce este smartphone-ul cea mai potrivită soluție?
„O soluție ar putea fi să verificăm frecvent starea cuiva pentru a evalua consumul de alcool, dar acest lucru ar putea avea efectul invers, de a fi enervant (în cel mai bun caz) sau de a provoca consum de alcool (în cel mai rău caz)”, spune el.
„Deci, imaginați-vă că am avea un instrument capabil să colecteze date pasiv de la o persoană pe măsură ce aceasta își desfășoară activitățile zilnice și să supravegheze schimbări care ar putea indica episoade de consum de alcool pentru a ști când este nevoie de ajutor”, continuă cercetătorul.
Dr. Suffoletto prezice că telefoanele pot detecta intoxicația cu alcool combinând în cele din urmă mai mulți senzori: de exemplu, de mers, vocal și de comportament în scris.
„Unul dintre motivele principale este de natură statistică: integrarea testelor cu sensibilități și specificități variabile poate îmbunătăți performanța globală”, spune el.
„În plus, nu ne putem baza întotdeauna pe utilizatori să furnizeze date în mod continuu. Un individ ar putea să nu vorbească ore întregi, dar ar putea să meargă. S-ar putea să existe situații în care sunt staționari la un bar, nici nu merg, nici nu vorbesc, dar scriu mesaje”, continuă dr. Suffoletto.
Telefoanele pot detecta intoxicația cu alcool, dar este nevoie și de implicarea altor factori
Dr. Suffoletto spune că trebuie efectuate studii mult mai mari, pe persoane cu o gamă variată de origini etnice, pentru a confirma valabilitatea modelelor vocale ca indicator al intoxicației. El subliniază faptul că ar putea fi util să se dezvolte relații cu companiile care colectează deja mostre de vorbire prin intermediul dispozitivelor inteligente. Și vede această cercetare drept o chemare la acțiune, îndemnând Institutul Național al Sănătății din SUA să dezvolte baze de date pentru astfel de biomarkeri digitali.
Scopul final este de a dezvolta un sistem de intervenție pe care oamenii sunt dispuși să-l utilizeze și care poate ajuta la prevenirea vătămărilor și la salvarea de vieți.
„Sincronizarea este de primă importanță atunci când se vizează momentul optim pentru receptivitate și relevanța suportului în timp real. De exemplu, pe măsură ce cineva începe să bea, un avertisment cu privire la limitele de consum poate avea un impact. Cu toate acestea, odată ce persoana este semnificativ intoxicaă, eficacitatea unor astfel de intervenții scade”, spune el.
Vă recomandăm să citiți și:
Vârsta moleculară a ochiului a fost stabilită pentru prima dată
Test de cultură generală. Câte informații poate reține creierul uman?
Un studiu major a identificat cauza principală a obezității
Un om de știință, după 40 de ani de cercetări, a ajuns la o concluzie: „Nu avem liber-arbitru”