Astronomii au găsit mai multe dovezi că un asteroid din apropierea Pământului este o bucată din Lună.
Asteroidul Kamo’oalewa, un nume hawaiian care înseamnă „fragmentul oscilant”, este o bucată de rocă de mărimea unei roți de carnaval ce orbitează pe o rază de 14,4 milioane de kilometri distanță de Pământ în fiecare aprilie.
De la descoperirea obiectului, în 2016, oamenii de știință au fost nedumeriți de originile stâncii ciudate și au fost surprinși atunci când o analiză din 2021 a dezvăluit că compoziția lui Kamo’oalewa este similară cu cea a lunii.
Acum, un nou studiu, publicat Communications Earth & Environment, descrie o modalitate fezabilă prin care impactul unui asteroid antic ar fi putut devia roca spațială pe traiectoria sa actuală și sugerează că ar putea exista mai multe bucăți de Lună plutind prin Sistemul Solar.
„Acum stabilim că Luna este o sursă mai probabilă pentru Kamo’oalewa”, a declarat autoarea principală, Renu Malhotra, cercetătoare a planetelor la Universitatea din Arizona (SUA), într-un comunicat.
Două proprietăți orbitale neobișnuite i-au atras pe astronomi să investigheze Kamo’oalewa. În primul rând, ca „cvasatelit” al Pământului, este atât de aproape de planeta noastră încât pare să o orbiteze, chiar dacă partenerul său orbital real este Soarele. În al doilea rând, se estimează că acest asteroid va rămâne aproape de Pământ timp de milioane de ani, în timp ce multe dintre obiectele din apropierea Pământului rămân doar timp de decenii.
Aceste anomalii i-au determinat pe astronomi să efectueze o analiză a spectrelor asteroidului în 2021. Ei au descoperit că lumina emisă și absorbită de Kamo’oalewa a indicat că asteroidul era probabil o bucată din Lună.
„Ne-am uitat la spectrul lui Kamo’oalewa doar pentru că se afla pe o orbită neobișnuită. Dacă ar fi fost un asteroid tipic apropiat de Pământ, nimeni nu s-ar fi gândit să-i caute spectrul și nu am fi știut că Kamo’oalewa ar putea fi un fragment selenar”, a spus Malhotra.
Simulând impacturile asteroizilor asupra Lunii și forțele gravitaționale la care sunt supuse bucățile ejectate, cercetătorii au descoperit o mică posibilitate ca unele dintre roci să ajungă pe orbite apropiate de Pământ. Înainte de calcule, astronomii se așteptau ca majoritatea materialelor selenare lansate fie să aterizeze pe Lună, fie să cadă pe Pământ, nu să ajungă pe o orbită îndepărtată în jurul Soarelui.
Cercetătorii au spus că descoperirile lor le-ar putea oferi o mai bună înțelegere a asteroizilor periculoși din apropierea Pământului. Următorii pași vor fi să descopere condițiile care ar fi putut împinge roca pe orbita sa și să afle exact când a avut loc impactul, scrie Live Science.
Astronomii au descoperit mii de quasari roșii activi cu semnale radio puternice
Marea Erupție din anii 1840, revizitată de Observatorul Chandra cu raze X
De ce vor astronomii să instaleze un telescop pe fața nevăzută a Lunii?
Primele imagini directe cu rețeaua vastă a Universului întunecat