Home » Știință » Spermatozoizii umani încalcă a treia lege a lui Newton, au descoperit cercetătorii

Spermatozoizii umani încalcă a treia lege a lui Newton, au descoperit cercetătorii

Publicat: 24.10.2023

Atunci când înoată, spermatozoizii umani și alte microorganisme își deformează corpurile, iar astfel încalcă a treia lege a lui Newton, iar acum oamenii de știință sunt la un pas să înțeleagă de ce și cum se întâmpla asta.

Noile cercetări ar putea ajuta savanții să dezvolte mici roboți care să poată și ei să încalce Principiul al III-lea al mecanicii.

A treia lege a lui Isaac Newton poate fi rezumată prin fraza „pentru fiecare acțiune, există o reacție egală și opusă”. Asta înseamnă că, atunci când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași amploare și în aceeași direcție, dar în sens contrar. Legea mai este numită și Principiul acțiunii și reacțiunii.

Flagelii sunt elastici și își pot schimba forma

„Recent, fizicienii au început să exploreze mecanica fără cea de-a treia lege a lui Newton. În acest caz, dacă împingi împotriva unui zid, zidul nu va împinge neapărat împotriva ta, ci ar putea să fugă de tine”, a spus Kenta Ishimoto de la Universitatea Kyoto din Japonia, citat de NewScientist.

Ishimoto și colegii săi au dorit să studieze această proprietate în mici înotători biologici.

Astfel, cercetătorii și-au îndreptat atenția spre spermatozoizi și algele Chlamydomonas. În ambele cazuri, aceste organisme înoată cu ajutorul flagelilor, filamente subțiri asemenea firelor de păr atașate la exteriorul corpului celular. Flagelii sunt elastici și își pot schimba forma pentru a interacționa cu fluidul din jurul celulei. Asta ajută celula să se propulseze într-un mod „non-reciproc”, ceea ce înseamnă că încalcă a treia lege a lui Newton.

Oamenii de știință au analizat cum se deplasează spermatozoizii

Totuși, detaliile acestui proces rămân neclare. La scară microscopică, cercetătorii s-ar aștepta ca fluidul să disipeze mare parte din energia celulei. Asta înseamnă că nu ar mai putea ajunge prea departe, indiferent de cât de mult ar da din flageli.

Pentru a înțelege modul în care celulele reușesc să se deplaseze în ciuda acestui aparent obstacol, oamenii de știință au analizat mișcarea spermatozoizilor și algelor pe măsură ce înotau. Astfel, echipa a descoperit că flagelii dețin o abilitate neobișnuită, poreclită „elasticitate ciudată”, ce le permite să se onduleze fără să piardă prea multă energie în fluidul din jur.

Cercetătorii au cuantificat elasticitatea ciudată a celulelor și au ajuns la o valoarea numită „odd elastic modulus”. Cu cât valoarea este mai mare, cu cât flagelii se pot ondula fără ca lichidul din jur să suprime deplasarea. Asta le permite celulelor să se deplaseze „non-reciproc”.

„Un dicționar” al organismelor capabile de mișcarea non-reciprocă

Clément Moreau de la Universitatea Kyoto a explicat că aflarea valorii „odd elastic modulus” pentru mai multe tipuri de micro-înotători ar ajuta oamenii de știință să-i clasifice și să înțeleagă dacă există alți factori ce îi ajută să încalce a treia lege a lui Newton.

La momentul actual, nu cunoaștem vreun alt proces microscopic ce ajută micii înotători să sfideze acest principiu al mecanicii, a spus profesorul Piotr Surówka de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Wrocław, Polonia. Profesorul a adăugat că am putea să creăm „un dicționar” al organismelor capabile de mișcarea non-reciprocă.

Studiul a fost publicat în jurnalul American Physical Society.

Vă mai recomandăm să citiți și:

John Theophilus Desaguliers, clericul care a redefinit Francmasoneria engleză. Filosof, inginer, asistent al lui Isaac Newton

Isaac Newton era fascinat de Sfârșitul Lumii și chiar a făcut o predicție pentru anul 2060

Isaac Newton, omul care a descoperit gravitația. „Ceea ce urcă trebuie să și coboare”

Aerul poluat ar putea cauza reducerea numărului de spermatozoizi

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun