6 lucruri de știut despre misiunea Psyche, prima întâlnire a omenirii cu un asteroid metalic
După câteva amânări, nava spațială Psyche de la NASA este pregătită de lansare! Misiunea lansată de la Centrul Spațial Kennedy din Florida, SUA va călători sute de milioane de kilometri până la un asteroid bogat în metale de la marginile centurii de asteroizi dintre Marte și Jupiter.
Propulsată de motoare puternice și o rețea masivă de panouri solare, nava va folosi instrumentele științifice de la bord pentru a afla mai multe despre asteroidul Psyche, numit după Psiheea, personificarea sufletului uman în mitologia greacă.
Psyche este prima misiune din istoria omenirii prin care va fi studiat un asteroid metalic, iar oamenii de știință speră să afle mai multe despre formarea corpurilor stâncoase din Sistemul Solar.
Iată șase lucruri de știut despre misiunea Psyche:
1. Am putea afla originile Sistemului Solar!
Având în vedere informațiile obținute cu telescoapele de pe Pământ, oamenii de știință cred că asteroidul Psyche s-ar fi desprins dintr-o planetă stâncoasă ce nu s-a mai format și că ar fi de fapt miezul metalic al acelui planetesimal. Psyche s-ar fi lovit de alte corpuri masive în timpul formării, iar astfel și-ar fi pierdut învelișul exterior.
Oamenii nu pot fora până la miezul metalic al Pământului, așa că vizitarea asteroidului Psyche ar oferi o imagine fără precedent a istoriei coliziunilor violente și acumulării de materie, procesele ce au creat planetele pe care le știm astăzi.
2. Asteroidul Psyche ar putea dezvălui o poveste cu totul diferită!
Deși rocile de pe Marte, Venus și Terra sunt pline cu oxizi de fieri, suprafața lui Psyche nu pare să conțină prea mulți astfel de compuși chimici. Asta sugerează că istoria sa diferă de poveștile standard de formare planetară.
Dacă asteroidul se dovedește a fi miezul rămas în urmă de la o planetă în formare, oamenii de știință vor avea o șansă nemaipomenită de studiu! Și dacă va fi descoperit că Psyche nu este un miez, atunci ar putea fi un obiect primordial al Sistemului Solar nemaivăzut până acum.
3. Ce transportă misiunea Psyche la bord?
Trei instrumente științifice și o investigație științifică gravitațională vor ajuta la elucidarea originilor Sistemului Solar.
Magnetometrul navei spațiale va căuta dovezi pentru câmpul magnetic antic al asteroidului. Dacă a avut așa ceva, atunci asteroidul s-a format din miezul unui corp planetar. Spectrometrul cu raze gamma și neutroni al navei Psyche va ajuta cercetătorii să stabilească elementele chimice din compoziția asteroidului și să înțeleagă cum s-a format.
Nava mai include și un instrument de imagistică multispectrală ce va oferi informații despre compoziția minerală și topografia asteroidului.
4. Un sistem de propulsie în premieră!
Nava spațială Psyche va folosi un sistem de propulsie foarte eficient pentru prima dată dincolo de Lună. Sistemul de propulsie solară al navei, alimentat de motoare cu efect Hall, va extrage energie de la panourile solare pentru a crea electricitate și câmpuri magnetice. Acestea vor accelera și elibera atomi cu încărcătură, sau ioni, dintr-un combustibil numit xenon (gaz neutru folosit în televizoarele plasma, spre exemplu) la viteze atât de mari încât va crea propulsie. Gazul ionizat va emite o strălucire albăstruie demnă de filmele științifico-fantastice! Astfel, în vidul spațiului, nava de la NASA va accelera încet dar sigur.
Sistemul de propulsie implicat a fost inspirat de tehnologii similare folosite de NASA în trecut, dar Psyche va fi prima misiune a agenției spațiale americane ce va folosi efectul Hall în spațiul îndepărtat.
5. Psyche este o colaborare!
Misiunea Psyche a implicata resurse de la NASA, universități și industria explorării spațiale. Zeci de universități și instituții de cercetare sunt implicate în munca echipei misiunii.
Jet Propulsion Laboratory al NASA din California administrează misiunea pentru Directoratul de Știință al agenției din Washington. Administrat pentru NASA de către Caltech în Pasadena, JPL este de asemenea responsabil pentru inginerie, integrare și teste, dar și operațiuni.
Totodată, echipele de la Maxar Technologies din Palo Alto, California au livrat cadrul pentru propulsia solară, corpul principal al navei spațiale, și mare parte din sistemele hardware.
6. Cum poți face parte ȘI TU din misiunea Psyche?
Explorarea spațiului este pentru toată lumea! Dacă vrei să urmărești în timp real cele mai recente informații despre Psyche poți accesa nasa.gov/psyche și psyche.asu.edu. DESCOPERĂ.ro va relata, de asemenea, cele mai noi date despre misiunea istorică!
Programul Eyes on the Solar System de la NASA, un instrument 3D oferit gratuit, va urmări traiectoria navei în timp real.
După aproximativ două luni de la lansare, cercetătorii se așteaptă să obțină primele imagini. Imediat ce echipele vor confirma că instrumentele de imagistică funcționează cum trebuie, NASA va împărtăși imaginile neprocesate direct de la nava Psyche.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Praful și rocile de pe suprafața asteroidului Bennu conțin elementele de bază ale vieții
Primele imagini cu mostrele colectate de misiunea NASA OSIRIS-REx de pe asteroidul Bennu
Ziua, luna și anul în care asteroidul Bennu ar putea lovi Pământul cu forța a 22 de bombe atomice