Instrumentul de la bordul sondei Chandrayaan-3 a Indiei a înregistrat vibrații selenare și un eveniment natural misterios; sursa evenimentului este în curs de investigație.
Primele analize ale măsurătorilor de la polul sudic al Lunii sugerează că plasma aflată aici este în cantități relativ modeste, a transmis Organizația pentru Cercetare Spațială a Indiei (ISRO).
Între timp, instrumentele științifice aflate la bordul sondei trimisă pentru a studia activitatea selenară au înregistrat mișcările roverului Indiei, dar și un eveniment ce pare a fi natural, în data de 26 august. „Sursa evenimentului este sub investigație”, a precizat ISRO.
Instrumentul pentru activitate seismică selenară (ILSA) de la bordul sondei de aselenizare Chandrayaan-3 este primul exemplu de instrument tehnologic de tipul Micro Electro Mechanical Systems (MEMS) care ajunge pe Lună.
ILSA este alcătuit din șase accelerometre de înaltă sensibilitate, fabricate prin procesul Silicon Micromachining. Elementul de bază este alcătuit dintr-un sistem cu electrozi structurați în formă de fagure.
Vibrațiile externe înregistrate pe Lună duc la o deviație a sistemului, fapt ce rezultă într-o modificare de capacitanță ce este convertită în tensiune electrică.
Obiectivul principal al instrumentului ILSA este de a măsura vibrațiile din suprafața Lunii, generate de cutremurele naturale, impacturi și alte evenimente artificiale. Instrumentul a detectat vibrații de la roverul Indiei în data de 25 august, iar în data de 26 august a detectat vibrații de la „un eveniment natural”.
Instrumentul a fost conceput și produs de către cercetătorii Laboratorului pentru Sisteme Electro-Optice (LEOS) din cadrul ISRO, cu ajutor din partea industriei private, potrivit LiveMint.
Recent, roverul Indiei, prima navă care a ajuns la polul sudic al Lunii, a intrat în „hibernare”, după ce a finalizat primele sale experimente, a transmis agenția spațială indiană.
Roverul Pragyan a fost pus „în modul de hibernare” dar cu bateriile încărcate și receptorul pornit. „Sperăm la o deșteptare de succes pentru încă o serie de sarcini. Altminteri, va rămâne pentru totdeauna ambasadorul selenar al Indiei”, a anunțat ISRO.
India este acum a patra țară din lume, după SUA, China și fosta Uniune Sovietică, care a reușit o aselenizare, dar și prima țară din istorie care a ajuns la polul sudic al Lunii. Aselenizarea misiunii Chandrayaan-3 a fost numită „cea mai importantă reușită științifică a Indiei”, potrivit Reuters.
Roverul Pragyan a parcurs deja peste 100 de metri pe Lună și a confirmat existența sulfului, fierului, oxigenului și a altor elemente la polul sudic selenar.
Recent, India a lansat o altă misiune, de data aceasta spre Soare, cu scopul de a observa vânturile solare ce pot cauza perturbări pe Pământ, cunoscute mai ales drept aurore. „Satelitul este sănătos” și pe orbita Pământului, a transmis ISRO la scurt timp după lansarea sondei solare.
Primele descoperiri ale Indiei pe Lună! Temperatura incredibilă detectată de roverul Chandrayaan-3
India a scris istorie la preț de chilipir! Cât i-a costat pe indieni aselenizarea?
Momentul în care India scrie istorie și aselenizează la polul sudic al Lunii
Aselenizare reușită! India este prima țară din lume care ajunge la polul sudic al Lunii