Un ocean înconjura cândva cel mai înalt vulcan din Sistemul Solar

Noi dovezi sugerează că Olympus Mons a fost cândva mărginit de un ocean marțian care a jucat un rol important în dungile de reper de pe suprafața planetei.

Cercetătorii care analizează imagini ale Olympus Mons de pe Marte, cel mai înalt vulcan din Sistemul Solar, spun că o porțiune de teren încrețită din apropierea regiunii nordice a muntelui s-a format probabil atunci când lava extrem de fierbinte s-a scurs din vârf cu milioane de ani în urmă.

Se crede că lava a intrat în gheață și apă la baza muntelui, ceea ce a dus la alunecări de teren. Cel puțin câteva dintre aceste alunecări de teren trebuie să se fi întins pe o distanță de aproximativ 1000 km de la vulcan și s-au încrețit pe măsură ce s-au întărit de-a lungul eonilor, spun oamenii de știință, scrie Space.

Apa în stare lichidă curgea cândva pe Planeta Roșie

Cu toate că astfel de caracteristici striate de pe Marte au fost studiate de mult timp, totuși, rolul apei în formarea lor a rămas o întrebare fără răspuns.

Noile descoperiri adaugă dovezi la teoria predominantă conform căreia apa în stare lichidă a curs pe Planeta Roșie, care este acum o lume deșertică friguroasă, cu excepția resturilor de gheață blocate în mare parte în polii săi.

Porțiunea de pământ încrețită prezentată în noile imagini este cunoscută sub numele de Lycus Sulci. Acesta a fost fotografiat de către orbiterul Mars Express al Agenției Spațiale Europene, care a sărbătorit două decenii de când se învârte în jurul planetei Marte în timp ce caută semne de apă subterană.

Stâncile gigantice din jurul Olympus Mons

Aceste noi informații sosesc în urma unor dovezi geologice similare cu privire la stâncile gigantice din jurul Olympus Mons. Cercetătorii cred că acele stânci, sau escarpări, așa cum sunt numite, marchează un țărm străvechi în interiorul căruia se află o depresiune mare în care se învârtea cândva apă lichidă.

Cele mai recente rezultate susțin această idee, sugerând că partea inferioară a muntelui s-a prăbușit atunci când gheața și apa de la baza sa au devenit instabile la întâlnirea cu lava din interiorul său.

„Această prăbușire s-a produs sub forma unor uriașe căderi de pietre și alunecări de teren, care s-au răspândit pe scară largă în câmpiile din jur”, au scris cercetătorii.

Lycus Sulci, prezentat în noile imagini, se întinde pe o distanță de 1.000 km de la Olympus Mons și se oprește chiar înainte de a ajunge la craterul Yelwa, un bol marțian de 8 km numit după un oraș din Nigeria.

Organismele ar fi reușit să hiberneze în adâncurile calotelor de gheață?

Canelurile care marchează fluxurile de lavă din apropierea craterului Yelwa arată ,,cât de departe au călătorit alunecările de teren distructive de pe flancurile vulcanului înainte de a se așeza”, au precizat cercetătorii în același comunicat.

Deși este o posibilitate tentantă, noile rezultate nu concluzionează dacă regiunea Lycus Sulci a fost prietenoasă cu viața pe Marte.

Pe Pământ, însă, un studiu de cercetare în premieră din 2019 a arătat că ,,greierii de lavă” din Hawaii sunt pricepuți să se dezvolte în căldura toridă și neiertătoare a lavei care urmează erupțiilor vulcanice.

În timp ce prezența apei lichide în trecutul lui Marte este o veste bună pentru viață în general, oamenii de știință cred că orice organisme vii care ar fi putut prospera pe o Marte cândva plină de apă au pierit odată cu oceanele.

Alții sugerează că organismele unicelulare ar fi reușit să hiberneze în adâncurile calotelor de gheață ale planetei.

Vă recomandăm să mai citiți și:

De câți oameni ar avea nevoie o bază pe Marte?

Un peisaj incredibil de pe Marte arată precum încrețiturile creierului

Cercetătorii ar fi găsit viață pe Marte în urmă cu 50 de ani și apoi ar fi distrus-o

Oamenii de știință au descoperit urme ale unei clime sezoniere pe Marte