Home » Știință » SuperLuna Albastră de miercuri, 30 august, cea mai mare Lună Plină din 2023

SuperLuna Albastră de miercuri, 30 august, cea mai mare Lună Plină din 2023

SuperLuna Albastră de miercuri, 30 august, cea mai mare Lună Plină din 2023
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.08.2023

Luna Plină apare pe cer miercuri, 30 august, iar aceasta va fi una dintre cele mai luminoase și mai mari Luni din anul 2023.

„Luna Albastră”, așa cum a fost numită, nu are nimic de-a face cu nuanța sa, însă încă din anii 1940 a fost denumită astfel cea de-a două Lună Plină dintr-o lună calendaristică. Astfel, Luna Plină de miercuri, 30 august, este o Lună Albastră pentru că este a doua Lună Plină din august.

La fel ca prima Lună Plină din august, Luna Sturionului din 1 august, Luna Albastră va fi, de asemenea, o SuperLună, fapt ce înseamnă că are loc într-o perioadă în care Luna este mai aproape de Pământ, astfel că va părea mai mare pe cerul nopții.

Faza de Lună Plină are loc la 04:34 (ora României)

Potrivit Space.com, SuperLuna Albastră va apărea pe cer imediat după apusul Soarelui, în jurul orei 20:00 (ora României). Totuși, acesta nu va fi momentul în care Luna va fi cea mai mare și mai luminoasă.

Momentul exact al Lunii Pline este atunci când ajunge la 180 de grade de Soare, în opoziție completă cu steaua noastră pe cerul văzut de pe Pământ.

Așadar, Luna se va vedea toată noaptea pe cer, iar Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” informează că faza de Lună Plină are loc la 04:34 (ora României). De asemenea, cu ochiul liber, Luna va părea plină de pe 30 august până la 1 septembrie.

Cum apare o SuperLună?

Lunile Pline au loc în jur de 12,4 ori pe an, iar asta înseamnă că, o dată la fiecare 2,8 ani, o perioadă de 12 ani luni calendaristice are 13 Luni Pline. Astfel, una dintre acele luni calendaristice va avea două Luni Plini, iar a doua va fi Luna Albastră.

Totuși, nu toate Lunile Albastre sunt și SuperLuni. O SuperLună apare atunci când o Lună Plină cade în aceeași perioadă în care Luna este mai aproape de Terra. Asta se întâmplă pentru că orbita satelitului nostru natural nu este circulară, ci mai degrabă eliptică asemenea unui cerc sau oval aplatizat. Asta înseamnă că există momente în care orbita Lunii o duce mai departe – la apogeu – și momente în care ajunge mai aproape – la perigeu.

Distanța dintre Pământ și Lună la perigeu și apogeu variază de la 350.000 de kilometri și până la 408.000 de kilometri, adică o diferență de aproape 14%.

Următoarea SuperLună Albastră va avea loc în ianuarie 2037

Deși o SuperLună Albastră poate avea loc de două ori în aceeași lună calendaristică, astfel de evenimente astronomice pot avea loc și la 20 de ani distanță, potrivit NASA. Agenția spațială americană informează că perioada medie între SuperLunile Albastre este de 10 ani.

Următoarea SuperLună Albastră va avea loc în ianuarie 2037, urmată de încă una în martie 2037.

Deși nu va fi o SuperLună Albastră, iubitorii de astronomie vor avea șansa de a vedea o altă SuperLună în 2023. Luna Plină din 29 septembrie va fi a patra SuperLună consecutive și va fi ultima din acest an. Potrivit Space.com, următoarea SuperLună va avea loc în 18 septembrie 2024.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Primele descoperiri ale Indiei pe Lună! Temperatura incredibilă detectată de roverul Chandrayaan-3

Eșecul misiunii Luna-25, un pas înapoi pentru ambițiile spațiale ale Rusiei

O fotografie cu un crater de pe Lună, înconjurat de șosele și clădiri, publicată de Agenția Spațială Canadiană

Dumitru Prunariu regretă eșecul misiunii Luna-25 a Rusiei. „Adevărul este că eram optimist”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai mult întunericul este chiar în spatele tău”
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai ...
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Este oficial: un sondaj global confirmă că lumea are încredere în știință!
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai scump lichid din lume?
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
„Majoronul”, particula bizară care ar putea explica cele mai mari mistere ale Universului
Elefanții nu au dreptul la eliberare din captivitate pentru că nu sunt oameni, a decis o instanță americană
Elefanții nu au dreptul la eliberare din captivitate pentru că nu sunt oameni, a decis o instanță americană
Amendă uriașă pentru Google în Indonezia! Cum ar fi abuzat gigantul tehnologic de poziția sa pe piață?
Amendă uriașă pentru Google în Indonezia! Cum ar fi abuzat gigantul tehnologic de poziția sa pe piață?
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
O pisică a avut parte de voiajul vieții sale după ce a fost uitată în cala unui avion
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
Unul dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
OpenAI şi SoftBank își unesc forțele într-un proiect masiv de infrastructură pentru inteligenţa artificială
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
Doar jumătate de felie de bacon pe zi poate crește riscul de demență
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
„Victorie monumentală” pentru Prințul Harry împotriva tabloidelor din Marea Britanie
Primul oraș european care testează taxiuri cu mașini autonome
Primul oraș european care testează taxiuri cu mașini autonome
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
Este adevărat că oamenii preistorici au trăit în peșteri?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?
De ce, în timpul „miliardului plictisitor”, Pământul nu a avut munți?