Noile cercetări resping teoria conform căreia planete precum TRAPPIST-1 e au fost cândva atât de fierbinți încât crustele lor s-au transformat în oceane de magmă și au evacuat toată apa în spațiu.
Studiul, dacă va fi confirmat în urma unor investigații ulterioare, ar depăși o obiecție față de posibilitatea existenței vieții încălzite de cea mai comună clasă de stele din galaxie.
Probabil că cea mai mare întrebare în căutarea vieții dincolo de Sistemul Solar este dacă are rost să luăm în considerare aceste stele comune de tip M, cunoscute sub numele de pitice roșii. Această categorie reprezintă trei sferturi din sursele de lumină ale galaxiei, scrie IFLScience.
Este o proporție și mai mare odată ce excludem stelele masive cu o durată de viață prea scurtă pentru a permite dezvoltarea vieții și include, de asemenea, majoritatea stelelor suficient de apropiate pentru a putea fi studiate cu adevărat.
Sistemul TRAPPIST-1 – șapte planete stâncoase care orbitează în jurul unei stele de tip M la doar 40 de ani-lumină distanță – este punctul zero al acestei dezbateri, cu trei planete în zona în care temperaturile sunt în prezent potrivite pentru ca viața să apară și să prospere.
Din nefericire, au fost ridicate obiecții care susțin că orice planetă din „zonele locuibile” ale piticilor roșii și-ar fi pierdut de mult timp atmosfera, ceea ce le-ar face să nu fie locuibile până la urmă. Dacă este așa, probabil că ne pierdem timpul investigând aceste sisteme pentru a găsi semne de viață și trebuie să ne concentrăm energiile asupra celor câteva stele de tip F, G și K pe care le putem vedea bine.
Problema nu constă doar în faptul că multe dintre piticele roșii sunt stele cu explozie, ale căror explozii ar fi putut elimina orice atmosferă, ci și în faptul că stelele de tip M trec printr-o etapă mai fierbinte la începutul dezvoltării lor. Acest lucru, combinat cu efectele de seră cauzate de apa din atmosfera planetelor, ar fi transformat întreaga crustă în topitură, făcând ca orice apă prinsă în roci să scape.
Dacă această etapă ar fi durat suficient de mult timp, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în cazul unor stele care se schimbă atât de lent, toată apa din atmosferă ar fi scăpat în spațiu. În astfel de condiții, nu ar fi existat nicio perspectivă de refacere vulcanică a atmosferei planetelor odată ce steaua s-ar fi răcit suficient pentru a le permite să supraviețuiască.
Un nou model al atmosferelor planetelor din sistemul TRAPPIST-1 respinge teoria conform căreia acestea ar fi ajuns vreodată atât de fierbinți. Modelările anterioare au tratat, de dragul simplității, atmosferele planetelor TRAPPIST-1 în timpul celei mai fierbinți faze a stelei lor ca fiind pur convective.
Acest lucru nu este adevărat, notează o echipă condusă de dr. Frank Selsis de la Universitatea din Bordeaux. În schimb, în atmosferele planetare ar fi avut loc atât procese de convecție, cât și de radiație. Luând în considerare acești factori, planetele ar fi atins totuși temperaturi incompatibile cu viața la acea vreme. Cu toate acestea, ele nu s-ar fi încălzit atât de tare încât să se lipsească de apa prinsă în roci. Prin urmare, odată ce lucrurile s-au răcit, vulcanii ar fi putut evacua o parte din apa din atmosferă pentru a cădea sub formă de ploaie și a crea oceane.
Este posibil ca de acolo, viața să găsească o cale. Știm deja că cele mai apropiate planete 1b și 1c din TRAPPIST-1 nu au atmosfere substanțiale, dar încă nu am colectat suficiente date despre 1d, 1e și 1f, cele aflate în zona locuibilă actuală. Acest studiu sugerează că merită să menținem atenția nu doar asupra acestora, ci și asupra planetelor care orbitează în jurul unor stele similare.
Studiul este publicat în revista Nature.
Webb a spulberat orice speranță ca exoplaneta TRAPPIST-1b să fie locuibilă
TRAPPIST-1: Cât de plat poate deveni un sistem planetar?
Una dintre planetele sistemului TRAPPIST-1 deţine un nucleu din fier