Webb a detectat vapori de apă într-un loc în care se formează planete similare cu Pământul
Apa este esențială pentru viața așa cum o cunoaștem noi. Cu toate acestea, oamenii de știință dezbat modul în care a ajuns pe Pământ și dacă aceleași procese ar putea duce la formarea de exoplanete stâncoase ce orbitează în jurul unor stele îndepărtate.
Noi informații ar putea veni de la sistemul planetar PDS 70, situat la 370 de ani-lumină distanță. Steaua de aici găzduiește atât un disc interior, cât și un disc exterior de gaz și praf, cele două fiind separate de un decalaj de 8 miliarde de kilometri, iar în interiorul acestui decalaj se află două planete gigantice gazoase cunoscute.
Noile măsurători efectuate de instrumentul MIRI (Mid-Infrared) al Telescopului Spațial James Webb al NASA au arătat vapori de apă în discul interior al sistemului, la distanțe mai mici de 160 de milioane de kilometri de stea – regiunea în care s-ar putea forma planete terestre stâncoase.
Prima dată când observăm vapori de apă într-un astfel de loc
Aceasta este prima detectare a apei în regiunea terestră a unui disc despre care se știe deja că găzduiește două sau mai multe protoplanete.
„Am observat apă în alte discuri, dar nu atât de aproape și într-un sistem în care se formează în prezent planete. Nu puteam face acest tip de măsurători înainte de Webb”, a declarat autorul principal Giulia Perotti de la Institutul Max Planck pentru Astronomie (MPIA) din Heidelberg, Germania.
„Această descoperire este extrem de interesantă, deoarece sondează regiunea în care se formează de obicei planete stâncoase similare cu Pământul”, a adăugat directorul MPIA, Thomas Henning, co-autor al lucrării. Henning este co-investigator principal al MIRI (Mid-Infrared Instrument) al lui Webb, care a făcut detecția, și cercetător principal al programului MINDS (MIRI Mid-Infrared Disk Survey) care a luat datele.
Un mediu plin de aburi pentru formarea planetelor
PDS 70 este o stea de tip K, mai rece decât Soarele nostru, și se estimează că are o vârstă de 5,4 milioane de ani. Această vechime este relativ mare atunci când vine vorba despre stelele cu discuri de formare a planetelor, fapt pentru care descoperirea vaporilor de apă să fie surprinzătoare.
În timp, conținutul de gaz și praf al discurilor formatoare de planete scade. Fie că radiațiile și vânturile stelei centrale aruncă în aer acest material, fie că praful crește în obiecte mai mari care, în cele din urmă, formează planete. Deoarece studiile anterioare nu au reușit să detecteze apă în regiunile centrale ale discurilor cu o vârstă similară, astronomii au suspectat că aceasta ar putea să nu supraviețuiască radiațiilor stelare dure, ceea ce ar duce la un mediu uscat pentru formarea unor planete stâncoase.
Astronomii nu au detectat încă nicio planetă care să se formeze în discul interior al PDS 70. Detectarea vaporilor de apă implică faptul că, dacă planetele stâncoase se formează acolo, acestea vor avea apă încă de la început, scrie EurekAlert.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Rămășițele unei coliziuni galactice, surprinse de Telescopul Webb
Telescopul Webb a fotografiat toți cei patru giganți gazoși ai Sistemului Solar
Telescopul Webb a detectat pentru prima dată o moleculă crucială pentru viață
Primele imagini cu Saturn și inelele sale făcute de Telescopul Spațial James Webb