Cum au reacționat cercetătorii din Proiectul Manhattan la primul test cu bombă atomică? „S-a făcut din noapte zi”

Pentru a sărbători lansarea filmului biografic „Oppenheimer” al lui Christopher Nolan, mai jos puteți citi un extras din cartea pe care se bazează filmul, „American Prometheus: The Triumph and Tragedy of J. Robert Oppenheimer” (Knopf, 2005), scrisă de Kai Bird și Martin J. Sherwin. Fragmentul prezintă reacții cercetătorilor din Proiectul Manhattan la primul test cu bombă atomică.

Iată, așadar, cum s-au simțit cercetătorii din Proiectul Manhattan în timp ce primul test cu bombă atomică era în plină desfășurare:

• Conexiunile sociale ne schimbă microbiomul, sugerează un studiu
• Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului Webb

„Richard Feynman stătea la 32 de kilometri de locul Trinity atunci când i s-au înmânat ochelari de culoare închisă.

El a decis că nu va vedea nimic prin ochelarii întunecați, așa că, în schimb, s-a urcat în cabina unui camion cu fața spre Alamogordo (oraș din Mexic). Parbrizul camionului i-ar proteja ochii de razele ultraviolete dăunătoare și ar putea să vadă lumina”.

Cercetătorii din Proiectul Manhattan nu se așteptau la o asemenea amploare

„Chiar și așa, s-a ferit din reflex atunci când orizontul s-a luminat cu un fulger extraordinar. Atunci când și-a ridicat din nou privirea, a văzut o lumină albă ce se schimbă în galben și apoi în portocaliu: O minge mare de portocaliu, centrul care era atât de strălucitor, devenea o minge portocalie care începe să se ridice și să se onduleze puțin și să devină puțin neagră în jurul marginilor și apoi vezi că este o minge mare de fum cu fulgere în interiorul focului care se stinge, căldura.

La un minut și jumătate după explozie, Feynman a auzit în sfârșit o bubuitură enormă, urmată de tunetul creat de om.

James Conant se așteptase la o lumină relativ rapidă. Dar lumina albă a umplut atât de mult cerul încât pentru o clipă a crezut că ceva a mers prost și că întreaga lume a luat foc”.

Un „nor plutitor nepământesc”

„Bob Serber era și el la 32 de km distanță, întins cu fața pe jos și ținând o bucată de sticlă pentru masca de sudură la ochi. Desigur, a scris el mai târziu, tocmai în momentul în care brațul meu a obosit și am coborât sticla pentru o secundă, bomba a explodat. Am fost complet orbit de fulger. Atunci când vederea i-a revenit 30 de secunde mai târziu, a văzut o coloană violet strălucitoare ridicându-se la 6 sau 9 km. Am putut simți căldura pe fața mea la 32 de km depărtare.

Joe Hirschfelder, chimistul însărcinat să măsoare precipitațiile radioactive din explozie, a descris mai târziu momentul: Deodată, noaptea s-a transformat în zi și era extraordinar de strălucitoare, frigul s-a transformat în căldură; mingea de foc a devenit treptat, din albă, galbenă și apoi roșie pe măsură ce creștea în dimensiune și urca pe cer; după aproximativ cinci secunde, întunericul s-a întors, dar cerul și aerul erau pline de o strălucire violet, ca și cum am fi înconjurați de o auroră boreală… Noi am stat acolo înmărmuriți atunci când valul de explozie a ridicat bucăți din pământul deșertului și a trecut în curând pe lângă noi.

Dintre toți cercetătorii din Proiectul Manhattan, Robert Oppenheimer a reacționat diferit

„Frank Oppenheimer era lângă fratele său (Robert) atunci când a explodat Gadget. Deși stătea întins pe pământ, lumina primului fulger a pătruns și a urcat din pământ prin pleoapele (ochilor). Atunci când cineva a privit mai întâi în sus, a văzut mingea de foc, iar apoi aproape imediat după aceea, acest nor plutitor nepământesc. Era foarte strălucitor și foarte violet.

Frank s-a gândit: Poate că va pluti peste zonă și ne va înghiți. Nu se așteptase ca temperatura de la fulger să fie atât de intensă. În câteva clipe, tunetul exploziei ricoșa înainte și înapoi pe munții îndepărtați. Dar cred că cel mai terifiant lucru, și-a amintit Frank, a fost acest nor purpuriu cu adevărat strălucitor, negru cu praf radioactiv, ce atârna acolo și nu aveai nicio idee dacă se va ridica sau se va îndrepta spre tine”.

După explozie, R. Oppenheimer ar fi zâmbit relaxat

„Oppenheimer însuși stătea întins cu fața pe jos, chiar în afara buncărului de control, situat la 10.000 de metri la sud de punctul zero. Atunci când numărătoarea inversă a ajuns la marcajul celor două minute, el a mormăit: Doamne, aceste lucruri sunt grele pentru inimă.

Un general de armată l-a urmărit îndeaproape atunci când începea numărătoarea inversă finală: Dr. Oppenheimer… s-a încordat pe măsură ce ultimele secunde au trecut. Abia a respirat… În ultimele secunde s-a uitat direct în față și apoi când crainicul a strigat Acum! și a venit această uriașă explozie de lumină, urmată la scurt timp după aceea de vuietul adânc al exploziei, fața lui s-a relaxat într-o expresie de ușurare extraordinară.

Nu știm, desigur, ce i-a trecut prin minte lui Oppie în acest moment crucial. Fratele său și-a amintit: Cred că doar am spus că a funcționat”.

Un moment terifiant

„După aceea, (fizicianul Isidor) Rabi l-a văzut de la distanță pe Robert. Ceva în mersul lui, purtarea uşoară a unui om care-și stăpânește propriul destin, l-a făcut pe Rabi să simtă furnicături: N-o să-i uit niciodată mersul; nu-i voi uita niciodată felul în care a coborât din maşină… mersul lui era ca din (filmul n.r.) High Noon… Reușise.

Mai târziu în acea dimineață, atunci când William L. Laurence, reporterul New York Times selectat de Groves pentru a relata evenimentul, l-a abordat pentru a comenta, Oppenheimer i-a descris emoțiile în cuvinte simple. Efectul exploziei, i-a spus el lui Laurence, a fost terifiant și nu complet lipsit de mâhnire. După ce s-a oprit un moment, a adăugat: Mulți băieți care nu s-au maturizat încă îi vor datora viața”, a redat Live Science din cartea biografică.

Vă recomandăm să citiți și:

J. Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice. „Am devenit Moartea, distrugătorul lumilor”

Toate codurile Enigma au fost sparte, cu o singură excepție

Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina – FOTO

Submarin secret de operațiuni speciale, găsit după 20 de ani