„Fantomele” stelelor moarte se aliniază în mod ciudat. De ce?

Ceva ciudat se întâmplă cu „fantomele” stelelor moarte din mijlocul Căii Lactee. Nebuloasele planetare de un anumit tip par să fie toate aliniate în același mod, aproape paralele cu planul galactic.

Această ciudățenie a fost observată pentru prima dată în urmă cu mai bine de un deceniu de către astronomul Bryan Rees, de la Universitatea din Manchester (Marea Britanie). Acum, Rees și echipa sa, condusă de astronomul Shuyu Tan, de la Universitatea din Hong Kong, cred că sunt mai aproape de a afla motivul: mediul magnetic din regiunea galaxiei unde este observată această aliniere.

„Această descoperire ne aduce mai aproape de înțelegerea cauzei acestei alinieri misterioase”, spune astrofizicianul Albert Zijlstra, de la Universitatea din Manchester.

Ce se întâmplă cu „fantomele” stelelor moarte din centrul galaxiilor?

Nebuloasele planetare sunt un fenomen deosebit de eteric, de durată relativ scurtă. Sunt rămășițele aruncate de stele precum Soarele care ajung la sfârșitul vieții și își ejectează materialul exterior înainte ca miezul să se prăbușească într-o rămășiță stelară cunoscută sub numele de pitică albă.

Deoarece sunt formate fără explozia unei supernove, nebuloasele rămân adesea relativ intacte, plutind ca niște bule strălucitoare fantomatice în spațiu. Așa și-au primit și numele, pentru că unele dintre ele sunt rotunde, ca niște planete.

Dacă pitica albă împarte sistemul cu o altă stea, așa cum o fac multe, „fantomele” stelelor moarte vor arăta destul de diferit. Oamenii de știință cred că mișcarea orbitală dintre cele două stele în sistemele binare îi dă nebuloasei o formă de lobi, sau ca de clepsidră.

În 2011, Rees a observat că aceste nebuloase planetare cu forme de fluturi sunt adesea aliniate în mod curios în așa fel încât axa lor lungă să fie paralelă sau aproape paralelă cu planul galactic, relatează Science Alert.

Să fie câmpurile magnetice de vină?

Tan și colegii ei au investigat 136 de nebuloase planetare din umflătura galactică a Căii Lactee; o regiune strânsă de stele găsită în centrul majorității galaxiilor spirale. Ei au descoperit că nebuloasele care prezintă o aliniere deosebită sunt acelea în care cele două stele se află pe o orbită foarte mică și strânsă. Acesta, spun ei, este un indiciu care poate ajuta la dezlegarea istoriei formării galaxiei.

„Nebuloasele planetare ne oferă o fereastră către inima galaxiei noastre și această perspectivă ne aprofundează înțelegerea dinamicii și evoluției regiunii bombate a Căii Lactee”, explică Zijlstra.

„Formarea stelelor în umflătura galaxiei noastre este un proces complex care implică diverși factori, cum ar fi gravitația, turbulența și câmpurile magnetice. Până acum, am dus lipsă de dovezi care să ne arate care dintre aceste mecanisme ar putea cauza acest proces de aliniere”, a spus el.

Singura explicație plauzibilă pentru alinierea curios de îngrijită a acestui subset specific de nebuloase planetare sunt câmpurile magnetice, potrivit cercetătorilor. În timp ce câmpurile magnetice din umflătura galactică nu sunt în prezent suficient de puternice pentru a explica aranjamentul uniform, ele ar fi putut fi în trecut, blocând stelele binare în aliniere cu mult înainte de formarea nebuloaselor planetare.

Cu un pas mai aproape de înțelegerea nebuloaselor

Acest lucru ar implica că binarele mai tinere și cele cu o separare orbitală mai largă nu ar fi neapărat predispuse la același efect, ceea ce este în concordanță cu observațiile echipei. Cu toate acestea, vor fi necesare mai multe observații și analize pentru a confirma că acesta este motivul pentru care nebuloasele planetare se înclină în centrul galactic.

„Semnificația acestei cercetări constă în faptul că acum știm că alinierea este observată în acest subset foarte specific de nebuloase planetare”, spune Zijlstra.

Cercetarea a fost publicată în The Astrophysical Journal Letters.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Cum miroase Uranus?

Care este vârsta reală a Universului? O teorie arată că ar putea fi de două ori mai bătrân

„Omul de pe Lună” este cu 200 de milioane de ani mai bătrân decât s-a crezut inițial

Ce au descoperit cercetătorii care au măsurat cromul de pe Mercur?