Istoria nespusă: Cum a început MDMA și ce experimente încerca să facă CIA cu drogul
Cuplul Carl Resnikoff și Judith Gipson din California sunt primii oameni care, din punct de vedere al documentației, au încercat MDMA recreațional. Se întâmpla în anii 1970.
Toate informațiile sunt incluse în cartea jurnalistei Rachel Nuwer, „I feel love: MDMA and the Quest for Connection in a Fractured World”, care a vrut să afle mai multe despre utilizarea acestui drog.
„MDMA merită propria poveste. Am vrut să adun la un loc istoria, cultura, politica și știința acestui drog, indiferent că a fost luat de 500 de ori cineva pe ringul de dans sau de un pacient care l-a folosit pentru prima oară în scop terapeutic”, a spus Rachel Nuwer, potrivit The Guardian.
MDMA a fost, inițial, creat pentru coagularea sângelui
De-a lungul cercetării sale, jurnalista a aflat că cele mai multe informații pe care oamenii le dețin cu privire la MDMA (3,4-metilendioxi-N-metilamfetamină) sunt false. Drogul a fost creat pentru prima oară de compania farmaceutică germană Merck, în 1912, cu scopul de a dezvolta un medicament pentru coagularea sângelui.
Proiectul a eșuat din acest punct de vedere, însă a fost reluat în 1950, ca potențial medicament pentru energizarea piloților din Armată. Până în 1950, agenții CIA care lucrau la MKUltra, programul ilegal de experimente pe oameni, erau cel puțin informați cu privire la existența MDMA (cunoscut și ca ecstasy).
CIA ar fi testat psihedelicul pe indivizi, deoarece ar fi vrut ca drogul să funcționeze ca „un ser al adevărului” împotriva agenților sovietici. Experimentul a produs, însă, multe pagube.
Daune de sute de mii de dolari pentru experimentul letal
În 1952, Harold Blauer, un fost jucător de tenis în vârstă de 42 de ani, s-a internat într-un spital luxos din cartierul Manhattan din orașul american New York pentru a se trata de depresie. El a avut neșansa să se afle acolo în același timp când armata americană folosea clinica pentru a studia efectele drogurilor.
După ce o injecție de MDA (drog similar cu MDMA) l-a făcut să tremure și să implore medicii să se oprească, Blauer a primit o doză și mai mare, de 450 mg. Ulterior, el a intrat în comă și a murit, iar medicii au spus că infarctul este, de fapt, cauza morții. În 1975, adevărul a ieșit la iveală, iar în 1987, familia fostului tenisman a primit daune în valoare de 700.000 de dolari de la Guvernul Statelor Unite.
Acest incident a fost cel care a mai temperat utilizarea MDA în experimentele Armatei americane, iar în 1971, drogul a fost declarat ilegal.
În vreme jurnalista Rachel Nuwer spune că nu există date cu privire la utilizarea acestui drog și după ce a fost declarat ilegal, sunt dovezi care arată că acesta a fost produs de chimiști din Indiana, Chicago și New York.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Egiptenii antici sorbeau un lichid misterios ce conținea sânge uman și droguri halucinogene
Cum își poate reveni creierul după consumul de droguri? Studiul care motivează
Prima dovadă că europenii din Epoca Bronzului foloseau droguri halucinogene
Un drog misterios și necunoscut a fost descoperit întâmplător în Australia