Primele videoclipuri uluitoare de la un nou instrument spațial, conceput pentru a îmbunătăți monitorizarea furtunilor, arată Africa, Oceanul Atlantic, dar și Europa lovită de fulgere.
Imaginile cu Europa lovită de fulgere au fost realizate de satelitul Meteosat-12, operat de Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), de pe o orbită geostaționară, la aproximativ 36.000 de kilometri deasupra Pământului.
Această altitudine este extrem de importantă pentru meteorologi, deoarece viteza sateliților care înconjoară planeta în această regiune se potrivește cu viteza rotației Pământului. Drept urmare, sateliții de pe această orbită au o vedere constantă a unei anumite părți a globului, permițându-le meteorologilor să observe cum evoluează fenomenele meteorologice în timp real.
Sursa: YouTube
Sateliții Administrației Naționale pentru Ocean și Atmosferă (NOAA) din SUA au oferit și ei imagini cu fulgere, dar Meteosat-12 este primul care le-a furnizat acest tip de informații meteorologilor europeni.
Satelitul, primul din noua familie Meteosat Third Generation de observatori meteorologici din Europa, a fost lansat în decembrie 2022 și îi va ajuta pe meteorologii continentului să-și îmbunătățească prognozele privind evenimentele meteorologice extreme, notează Live Science.
Sursa: YouTube
„Furtunile severe sunt adesea precedate de schimbări bruște ale activității fulgerelor. Prin observarea acestor schimbări de activitate, datele Lightning Imager le vor oferi meteorologilor mai multă încredere în prognozele lor privind furtunile severe”, a declarat directorul general al Eumetsat, Phil Evans, într-un comunicat.
Pe măsură ce schimbările climatice progresează și clima Pământului se încălzește, furtunile puternice, însoțite de ploi torenţiale, grindină și vânturi puternice, vor deveni mai frecvente în Europa și în întreaga lume. Reușind să prognozeze mai bine aceste evenimente, meteorologii speră să protejeze populațiile vulnerabile din zonele afectate prin difuzarea de avertismente mai devreme și mai precise.
„Fulgerele sunt un indiciu puternic se întâmplă fenomene meteo severe. Acolo unde sunt cele mai puternice precipitații, sunt adesea și fulgere”, a adăugat Evans.
Instrumentul Lightning Imager al lui Eumetsat-12 este format din patru camere, care pot detecta fulgerele atmosferice în toată Europa, Africa, Orientul Mijlociu și părți din America de Sud. Datele vor fi disponibile pentru meteorologii din Africa, precum și pentru zborurile transatlantice, pentru a îmbunătăți siguranța.
„Lightning Imager are patru camere și fiecare poate capta 1.000 de imagini pe secundă, zi și noapte, detectând chiar și un singur fulger mai repede decât ai clipi”, spune Guia Pastorini, manager de inginerie de proiect la compania aerospațială Leonardo, care a construit instrumentul.
„Datorită unor algoritmi specifici, datele sunt procesate la bord pentru a trimite doar informații utile către Pământ, susținând dezvoltarea unor prognoze meteo mai precise, precum și contribuind la studiul fenomenelor meteorologice și a siguranței transportului aerian”, continuă Pastorini.
Sursa: YouTube
Pentru Europa, care se încălzește de două ori mai repede decât alte continente, potrivit agenției europene de monitorizare a mediului Copernicus, deținerea de informații oportune și exacte despre apropierea dezastrelor va salva vieți și va reduce distrugerea.
De exemplu, în vara lui 2021, inundațiile declanșate de ploile abundente au ucis aproape 200 de oameni în Germania, în ceea ce a fost descris drept cel mai mare dezastru natural al națiunii din ultimii 60 de ani.
„Într-o lume în care schimbările climatice cresc intensitatea evenimentelor meteorologice severe, instrumentele precum Lightning Imager vor deveni din ce în ce mai importante”, a adăugat Evans.
Eumetsat-12 este primul dintr-o familie de șase noi sateliți meteorologici care vor consolida apărarea Europei împotriva dezastrelor meteorologice induse de schimbările climatice. Cel de-al doilea satelit din constelație își va urma fratele pe orbită anul viitor, pe noua rachetă europeană Ariane 6, care este de așteptat să-și facă zborul de debut în cursul acestui an.
Un număr record de pete solare a fost observat pe suprafața Soarelui
Test de cultură generală. Care este diferența dintre nova și supernova?
Cercetătorii au obținut energie regenerabilă din aerul umed „din greșeală”
Astronauții vor primi ajutor în spațiu din partea unor roboți cu piele inteligentă