Ipotezele au fost confirmate de știință: nasul mare al unui bărbat poate fi un indicator al unui penis mare. Cel puțin asta arată rezultatul unei măsurători la care au fost implicați peste 120 de cadavre.
Este vorba despre analiza efectuată de către o echipă de cercetători, ce a studiat nasurile și organele genitale ale mai multor bărbați decedați, pentru a afla dacă presupunerile deja prezente în memoria colectivă pot fi confirmate.
Iar rezultatul a adus vestea pe care o intuiau mulți: nasul mare înseamnă și un falus… lăudabil.
Specialiștii au analizat 126 de cadavre pentru cercetarea lor, activitatea fiind desfășurată la Universitatea de Medicină din Kyoto (Japonia), în decurs de patru ani, notează IFLScience.
Trupurile aparțineau unor bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, iar cercetarea a avut loc la maximum 3 zile de la deces.
În cadrul studiului, specialiștii au măsurat înălțimea corpului, greutatea, dar și lungimea și circumferința penisului flasc și greutatea testiculelor. Pentru că nu se poate induce o erecție în cazul unui cadavru, penisul a fost întins manual și apoi măsurat.
Cercetătorii spun că această procedură oferă o măsurătoare fidelă, același rezultat fiind obținut și dacă penisul ar fi fost în erecție. În schimb, mult mai ușoară a fost măsurătoarea nasului.
„Faptul că mărimea nasului are legătură cu lungimea penisului întins indică faptul că lungimea acestuia nu este determinată de vârsta, înălțimea sau greutatea corpului, ci deja a fost stabilită înainte de naștere. (…) Acest studiu este primul care demonstrează această legătură, dar este limitat la cadavrele bărbaților japonezi. De asemenea, este neclară legătura între lungimea penisului și cea a nasului, de aceea, suntem de părere că acesta reprezintă un subiect care merită aprofundat”, arată raportul autorilor cercetării.
Echipa a analizat și testiculele, însă nu a fost identificată o conexiune clară între lungimea nasului și greutatea acestor două organe.
Studiul a fost publicat în jurnalul Basic and Clinical Andrology.
Aisbergul cu formă de penis a făcut înconjurul Internetului
Legătura dintre mașinile scumpe și bărbații cu penisuri mici, în sfârșit confirmată
„Nu mai rupeți plantele în formă de penis!”, imploră Ministerul Mediului din Cambodgia