Savantul care a ars diamante pentru a dovedi că acestea sunt carbon

Savantul care a ars diamante este Antoine­ Laurent Lavoisier, numit uneori „părintele chimiei moderne”, și a făcut acest lucru în 1772. Dar de ce?

Atunci când s-a născut Lavoisier, chimia încă nu era ceea ce am putea numi „știință”. Mai degrabă, includea teoria flogisticului, anume că toate materialele combustibile conțin un element asemănător focului (numit flogistic), ce este eliberat pe măsură ce arde și este absorbit de aerul din jur. Conform teoriei, atunci când aerul se satura cu flogistic până în punctul în care nu-l mai putea absorbi, flacăra se stingea.

• O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Lavoisier a avut idei diferite și mai puțin arhaice, explorate în timpul experimentelor de ardere a sulfului și fosforului. Savantul știa că ambele deveneau mai grele după ardere și credea că se combinau cu aerul pentru a face acest lucru.

Teoria flogisticului

Un experiment al filosofului naturalist englez Joseph Priestley, experiment despre care a auzit și Lavoisier, a implicat încălzirea oxidului de mercur. Gazul incolor care a rezultat în urma experimentului a fost denumit „aer deflogisticat” de către Priestley, deși Lavoisier a dovedit mai târziu că este vorba de oxigen.

În ceea ce privește diamantele, la acea vreme oamenii credeau că acestea sunt propria lor substanță, fără legătură cu materialele precum cărbunele și grafitul. Lavoisier, care era dornic să descompună materialele până la forma lor cea mai elementară, a luat un diamant și l-a pus într-un borcan închis și umplut cu oxigen, încercând să-l ardă folosind o lupă gigantică pentru a concentra razele Soarelui, relatează IFLScience.

Ce a vrut să demonstreze cercetătorul care a ars diamante?

Diamantele, în ciuda reputației lor în ceea ce privește rezistența, pot arde dacă au o cantitate suficientă de oxigen. Asta contrazice teoria flogisticului, deoarece cu siguranță vor arde în toate tipurile de aer dacă elementul de ardere este conținut în diamant, iar aerul (oxigenul) nu face parte din proces.

Diamantul a ars. Cercetătorul care a ars diamante bănuise în mod corect că acestea erau făcute din carbon.

„Nimic nu se pierde; totul se transformă”

Mai important, pentru oricine nu poate vedea partea practică a arderii uneia dintre cele mai valoroase roci de pe Pământ, a fost vorba despre masa întregului experiment. Deși diamantul a ars, greutatea borcanului și a conținutului său a rămas aceeași ca înainte de ardere.

Lavoisier a adus astfel dovezi, ca și în cazul celorlalte experimente de ardere ale sale, că materia nu este nici creată și nici distrusă în reacțiile chimice, ci este conservată. Iar astăzi știm cu toții celebrele sale cuvinte: „(Nimic nu se creează), nimic nu se pierde; totul se transformă”.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Putem obține aur și din alte elemente?

Știința din spatele fenomenului de déjà vu: Ce este și ce poate însemna de fapt?

Oamenii foarte inteligenți răspund mai greu la probleme complexe

Un studiu bizar arată că întregul Univers se va evapora