Un nou telescop spațial va studia materia întunecată a Universului
O sondă europeană remarcabilă va fi lansată în spațiu în câteva săptămâni, în încercarea de a explora partea întunecată a Cosmosului.
Misiunea Euclid, în valoare de un miliard de euro, va investiga cele mai derutante două componente ale Universului: energia întunecată și materia întunecată. Prima este numele dat unei forțe misterioase, despre care s-a demonstrat în 1998, că accelerează expansiunea Universului, în timp ce cea de-a doua este o formă de materie despre care se crede că pătrunde în Cosmos, furnizează Universului 80% din masa sa și care se comportă asemenea unui „lipici cosmic” pentru galaxii, conform The Guardian.
Atât energia întunecată, cât și materia întunecată sunt invizibile, iar astronomii au putut afla despre existența lor doar după ce au măsurat influența pe care o au asupra comportamentului stelelor și galaxiilor.
Lansarea sondei Euclid este programată pentru 1 iulie
„Nu putem spune că înțelegem Universul dacă natura acestor componente rămâne un mister. De aceea, Euclid este atât de importantă”, a spus profesorul Andy Taylor, astrofizician la Universitatea Edinburgh din Scoția.
Misiunea Euclid ar fi trebuit să fie lansată anul trecut, cu o rachetă rusească Soyuz. Totuși, după invazia din Ucraina, agenția spațială europeană a oprit colaborarea cu Roscosmos, agenția spațială a Rusiei și a semnat în schimb un contract prin care să folosească racheta Falcon 9 de la compania SpaceX deținută de Elon Musk.
Programată pentru lansare pe 1 iulie, sonda Euclid va avea nevoie de o lună ca să traverseze Sistemul Solar până la destinația sa, la 150 de milioane de kilometri de Pământ, într-o poziție cunoscută sub numele de punctul Lagrange 2. Aici, sonda va putea să observe îndeaproape spațiul îndepărtat, cu Soarele, Pământul și Luna în spatele său. Nava spațială de două tone va începe apoi să cerceteze cerul.
O asemenea precizie, pe care ar urma să o asigure sonda Euclid, va fi relevantă în descoperirea secretelor materiei întunecate, care nu poate fi văzută direct din cauză că, probabil, este alcătuită în majoritate din particule care nu emit, reflectă sau absorb lumina, conform cercetătorilor. În acest sens, Euclid va exploata un fenomen cunoscut drept lentilă gravitațională.
Crearea unei istorii a Universului în ultimele zece miliarde de ani
Acest lucru implică milioane de imagini și galaxii.
„Lentila gravitațională, produsă de materia întunecată, ne va spune din ce a fost făcută. Poate că avea materie întunecată este făcută din particule de lumină. Dacă este așa, acestea vor produce un anumit tip de lentilă. Pe de altă parte, dacă materia întunecată este făcută din particule foarte mari, atunci va produce un set diferit de lentile. Această informație ne va ajuta apoi direct să căutăm particulele de materie întunecată de pe Pământ”, a spus prof. Mathilde Jouzac, de la Universitatea Durham.
Apoi avem de-a face cu energia întunecată.
„Vom folosi Euclid ca să o măsurăm într-un mod diferit. Ne vom uita mai departe în Univers și mai departe în timp și vom studia cât de mare pare acesta în diferite perioade. În acest fel, vom putea să ne dăm seama cum se schimbă dimensiunea Universului nostru de-a lungul timpului și să înțelegem când au loc schimbări în rata de expansiune a acestuia”, a adăugat Wilkins.
Rezultatul final al acestei cercetări va fi crearea unei istorii a cum s-a extins Universul în ultimele zece miliarde de ani, o cronologie care ar trebui să dezvăluie secretele care să desfacă adevărata natură a energiei întunecate.
Vă mai recomandăm și:
Începutul sfârșitului: Universul a intrat deja în era sa finală
Ce soluție a găsit China la problema reintrării în atmosferă a rachetelor sale?
O rocă spațială deține indicii despre sarea de pe Pământ
Elon Musk a pus ochii pe o planetă aflată la 4 ani-lumină de Pământ