Cercetătorul care a aflat că este alergic la Lună, abia după ce a pășit pe suprafața selenară

Singurul om de știință care a pășit pe Lună a aflat că este alergic la scurt timp. Cercetătorul alergic la Lună, astronautul Harrison H. Schmitt, din cadrul misiunii Apollo 17, a făcut descoperirea la întoarcerea în modulul de aselenizare, aflat încă pe suprafața satelitului nostru natural.

Schmitt a pus piciorul pe Lună în decembrie 1972, în ultima misiune cu echipaj înainte ca programul Apollo să fie încheiat. Aflat pe suprafața selenară, geologul a colectat mostre de roci din jurul Văii Taurus-Littrow, în apropiere de Mare Serenitatis.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Atunci când Schmitt și-a scos costumul în modulul de aselenizare, a intrat în contact cu praful selenar care se afla în jurul cabinei.

„Prima dată când am simțit mirosul de praf, am avut o reacție alergică, nasul mi s-a înfundat, puteai auzi acest lucru în vocea mea. Dar treptat, efectul a dispărut și până la a patra oară când am inhalat praf selenar nu l-am mai observat”, povestea Schmitt la festivalul spațial Starmus în 2019.

Ce putem învăța de la cercetătorul alergic la Lună?

Cercetătorul alergic la Lună spune că el nu a fost singura persoană care a suferit o reacție alergică la roca selenară, relatând în cadrul conferinței că un chirurg de zbor a trebuit să se oprească din ceea ce făcea în timp ce scotea costumele din modulul de comandă, din cauza severității reacției pe care a avut-o. Schmitt a spus că problema are implicații pentru misiunile viitoare.

„Pentru unii indivizi, trebuie să aflăm dacă vor avea o reacție, dacă vor fi expuși în mod cronic la praful selenar. Acum sugestia mea este să nu-i lăsați niciodată expuși la praful selenar și există multe soluții de inginerie de când zburăm pentru a ține praful afară din cabină, pentru a-l ține departe de costum. Va fi în primul rând o problemă de inginerie”, a spus el.

Toți ceilalți astronauți au suferit într-o oarecare măsură de „guturai selenar”, potrivit Agenției Spațiale Europene (ESA). În general, simptomele experimentate au fost ușoare, strănut și congestie nazală, și n-au persistat prea mult timp, deși uneori puteau dura câteva zile, scrie IFLScience.

Pericolul dat de praful selenar

Se fac eforturi pentru a rezolva problema, eventual exacerbată de un fenomen la care nu s-a gândit nimeni: electricitatea statică. Pe Pământ, particulele sunt netezite de eroziunea vântului și a apei, a explicat ESA, în timp ce pe Lună, în lipsa acestor condiții pentru a-l eroda, praful rămâne înțepător. Deoarece Luna nu are o atmosferă care să o protejeze de radiații, solul devine încărcat static, trimițând uneori aceste particule înțepătoare în aer și făcându-le mai probabil să acopere echipamentele și să pătrundă în plămânii oamenilor.

Dimensiunea particulelor de praf selenar este o preocupare deosebită și una dintre problemele ce trebuie rezolvate pe măsură ce vom trimite mai mulți astronauți înapoi pe Lună.

„Particulele de 50 de ori mai mici decât părul uman pot să rămână luni de zile în plămâni. Cu cât particula rămâne mai mult timp, cu atât este mai mare riscul de efecte toxice”, a spus Kim Prisk, fiziolog pulmonar implicat în zborul spațial uman.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii au găsit o stea care devine „diamant cosmic” la 104 ani-lumină depărtare de Pământ

Ingredientul secret din Nebuloasa Tarantulei, descoperit de astronomi

Sonda Mars Express sărbătorește 20 de ani printr-o fotografie fără precedent cu planeta Marte

Hubble a observat „o creatură cosmică” la 700 de milioane de ani-lumină depărtare de Pământ