Numele tău ar putea fi trimis în spațiu de către NASA. Ce trebuie să faci?
Publicul este invitat să își adauge numele într-un poem original dedicat misiunii Europa Clipper a NASA, înainte ca nava spațială să își înceapă călătoria spre Europa, unul dintre sateliții lui Jupiter, în octombrie 2024.
Poemul și numele vor constitui un mesaj într-o sticlă, călătorind miliarde de kilometri în timp ce misiunea va investiga dacă oceanul despre care crede că se află sub crusta înghețată a Europei ar putea susține viața, potrivit unui comunicat al NASA.
Ca parte a campaniei „Mesaj într-o sticlă”, numele primite înainte de ora 23:59, 31 decembrie 2023, vor fi inscripționate pe un microcip, împreună cu poemul scris de poeta Ada Limón. Poemul este intitulat „In Praise of Mistery: A Poem for Europa”.
NASA a invitat publicul să își trimită numele în spațiu și în campanii anterioare
„Message in a Bottle este convergența perfectă între știință, artă și tehnologie și suntem încântați să împărtășim cu întreaga lume oportunitatea de a face parte din călătoria Europa Clipper. Îmi place gândul că numele noastre vor călători prin Sistemul Solar la bordul navei spațiale tolerante la radiații, care încearcă să dezvăluie secretele lunii înghețate a lui Jupiter”, a declarat Nicola Fox, administrator asociat al Direcției Misiunilor Științifice a NASA din Washington.
Campania „Mesaj într-o sticlă” este similară altor proiecte NASA care au permis ca zeci de milioane de oameni să își trimită numele în spațiu alături de Artemis I și de mai multe nave spațiale pe Marte.
În prezent, Europa Clipper este asamblat la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA, care este un laborator de cercetare și dezvoltare finanțat de NASA și gestionat de Caltech.
Nava spațială va explora satelitul înghețat începând cu 2030
Pregătită să fie lansată de la Cape Canaveral, statul Florida din SUA, nava spațială va parcurge 2,6 miliarde de kilometri ca să atingă sistemul Jupiter, unde va ajunge în 2030. Pe măsură ce va orbita în jurul lui Jupiter și va trece pe lângă Europa de aproximativ 50 de ori, va mai înregistra încă 800.000 de kilometri, în timp ce mai multe instrumente științifice vor aduna date despre oceanul subteran, crusta de gheață și atmosfera satelitului.
În ianuarie, Limón a vizitat JPL pentru a vedea nava spațială și a afla mai multe despre misiune. Ea a fost numită al 24-lea poet laureat consultant în poezie de către bibliotecara Congresului, Carla Hayden, în 2022 și a fost reconfirmată pentru un al doilea mandat de doi ani în aprilie 2023.
Misiunea Europa Clipper
Principalul obiectiv științific al misiunii Europa Clipper este de a afla dacă există locuri sub suprafața Europei care ar putea susține viața. Cele trei obiective științifice principale ale misiunii sunt înțelegerea naturii stratului de gheață și a oceanului de sub el, precum și a compoziției și geologiei satelitului.
Explorarea detaliată a Europei de către misiune îi va ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine potențialul astrobiologic al lumilor locuibile din afara planetei noastre.
Dacă vrei să îți transmiți numele pentru a fi adăugat în mesajul din sticlă, să citești poemul sau să o asculți pe Ada Limón recitându-l într-un videoclip animat, intră AICI.
Vă mai recomandăm și:
Saturn devine planeta cu cei mai mulți sateliți din Sistemul Solar. Câți are acum?
Nava spațială JUICE, în sfârșit în configurație completă de zbor în drumul său spre Jupiter
Un studiu bizar arată că întregul Univers se va evapora
Telescopul Kepler de la NASA a descoperit noi planete chiar și în ultimele sale zile de „viață”