Energia solară a fost transmisă, în premieră, din spațiu pe Pământ

09 06. 2023, 13:00

Inginerii de la Institutul de Tehnologie din California, SUA (Caltech) susțin că au reușit să transmită cu succes energie de la panourile solare din spațiu înapoi pe Pământ, ceea ce reprezintă o posibilă descoperire pentru viitorul generării de energie.

Alimentată de o sondă solară experimentală, energia a fost transmisă wireless în spațiu înainte de a fi teleportată înapoi la un receptor de pe Pământ, demonstrând că o fermă solară orbitală ar fi posibilă.

Oamenii trec în prezent printr-o criză energetică provocată chiar de noi înșine.

Dependența noastră de combustibilii fosili și de câștigul pe termen scurt ne-a expus la penurii globale, în timp ce punem în balanță nevoia disperată de a reduce emisiile cu cererea de energie a unei populații în creștere, iar singura opțiune sustenabilă pe care o avem acum este energia regenerabilă sau energia nucleară.

O posibilă descoperire pentru viitorul generării de energie

Energia solară este o opțiune excelentă, dar are câteva dezavantaje evidente. Nu produce energie pe timp de noapte și scade semnificativ în perioadele de vreme nefavorabilă, deci nu este tocmai fiabilă, cu excepția cazului în care putem stoca cantități mari de energie pentru a fi utilizată în acele perioade – ceea ce reprezintă o problemă în sine, deoarece bateriile sunt incredibil de scumpe.

Cu excepția faptului că există un loc care beneficiază de lumină solară constantă: spațiul.

Dacă am putea amplasa acolo o fermă solară uriașă, aceasta ar putea pompa energie electrică toată ziua și toată noaptea, indiferent de vreme sau de alte constrângeri terestre.

Așa a început cursa pentru transmiterea wireless a energiei de pe orbită pe Pământ, iar oamenii de știință de la Caltech susțin că au fost primii care au reușit asemenea performanță.

Omenirea trece printr-o criză energetică

Aceasta implică trei tehnologii cheie care alcătuiesc Space Solar Power Demonstrator (SSPD-1), cea testată recent fiind Microwave Array for Power-transfer Low-orbit Experiment (MAPLE). MAPLE constă într-o matrice de emițătoare care pot emite energie spre o anumită direcție și reprezintă partea importantă a transferului de energie fără fir.

Pentru a face acest lucru, MAPLE primește energia transmisă, o convertește în curent continuu (DC) și apoi o folosește pentru a alimenta LED-uri în succesiune pentru a demonstra că totul merge bine.

Atunci când a fost testat cu satelitul lor experimental aflat pe orbită, MAPLE a fost capabil să primească energia dirijată spre el în spațiu și apoi să o direcționeze înapoi spre Pământ, de unde a fost preluată de cercetătorii de la Caltech, scrie IFL Science.

Echipa susține că sunt primii care au reușit acest lucru, fiind o soluție ușoară și rentabilă, în comparație cu soluțiile rigide și costisitoare explorate în alte părți. Una dintre cele mai importante concluzii ale experimentelor lor este faptul că sistemul electronic complex poate supraviețui călătoriei în spațiu și poate funcționa în condițiile dure ale orbitei, ceea ce reprezintă o dovadă în plus că această variantă ar putea funcționa.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Inginerii au reușit să producă energie „curată” din umiditatea din aer

Fermierii italieni salvează un fruct antic cu ajutorul energiei solare

Deșeurile rezultate din fabricarea berii ar putea fi folosite pentru stocarea energiei

Prețul ridicat la energie va decima și mai mult pădurile