Semnul că sistemul tău respirator nu funcționează corect
Sforăitul din timpul nopții ne poate tulbura somnul, dar și relația cu partenerul de viață, însă oamenii de știință sunt mai preocupați să ne explice dacă acest zgomot pe care îl scoatem în timpul nopții reprezintă un semn că este ceva în neregulă cu corpul nostru.
Anumite probleme pot fi indicate prin sforăit, dar asta nu înseamnă că reprezintă, de fiecare dată, o chestiune care să îngrijoreze.
De fapt, sforăitul este un semn că nu funcționează corespunzător sistemul respirator, iar vasele de sânge din interiorul nasului se dilată atunci când suntem întinși în pat.
De ce sforăim?
Se întâmplă, totuși, ca toți să sforăim ocazional, iar motivele sunt diverse – de exemplu, o răceală care ne poate obstrucționa căile nazale, dar și câteva pahare cu alcool înainte de culcare au o contribuție. De asemenea, și fumatul poate provoca sforăitul.
„Sforăitul ne poate întrerupe somnul și nu ne putem bucura de beneficii. Dar este vorba despre un simptom comun al unui sindrom la fel de comun, dar nediagnosticat în multe situații: apneea în somn”, a explicat dr. Shereen Lim, potrivit The Guardian.
Apneea este o condiție care face ca mușchii faringieni și părțile laterale ale gâtului să se relaxeze atât de mult, încât respirația este blocată pentru câteva secunde în timpul somnului.
Când să ne îngrijorăm?
„Apneea este asociată cu tulburări ale somnului, stres cronic și inflamații. De asemenea, mai are legătură și cu un risc ridicat de dezvoltare a unor afecțiuni cronice, de la hipertensiune arterială, la boli ale inimii, depresie sau cancer”, a mai spus dr. Lim.
Ce este de făcut? Dacă sforăim ocazional, trecerea de la dormitul pe spate la somnul pe o parte ar putea ajuta. De asemenea, mai este recomandată și o pernă mai înclinată, dar ar putea ajuta și diferite sprayuri de pe piață sau plasturi (deși eficacitatea lor este discutabilă).
Vă mai recomandăm să citiți și:
O alimentație bogată în grăsimi și zaharuri scade calitatea somnului
Obiceiul des întâlnit care agravează insomnia
Probleme cu somnul? Ați putea avea un risc crescut de accident vascular cerebral