Insomnia este asociată cu multe probleme de sănătate, cum ar fi depresia și bolile cardiovasculare, iar un nou studiu subliniază modul în care insomniacii își agravează starea. Ei stau cu ochii pe ceas sau, altfel spus, dezvoltă un comportament de monitorizare a timpului (TMB). Se pare că acest obicei poate să agraveze insomnia, să crească frustrarea și să ducă la dependența de somnifere.
Este vorba despre un fel de buclă de feedback negativ, au constatat cercetătorii. TMB înrăutățește insomnia și neplăcerile asociate acesteia, ceea ce duce la mai multă monitorizare a ceasului și așa mai departe. Cercetarea a fost publicată în Primary Care Companion for CNS Disorders.
„Oamenii sunt îngrijorați că nu dorm suficient, apoi încep să estimeze cât timp le va lua să adoarmă și când trebuie să se trezească. Acesta nu este genul de activitate care facilitează procesul de adormire. Cu cât ești mai stresat, cu atât îți va fi mai greu să adormi”, a spus psihologul clinician Spencer Dawson de la Universitatea Indiana Bloomington din SUA, conform Science Alert.
Dawson și colegii săi au analizat datele de la 4.886 de pacienți care au completat un chestionar la un centru medical de somn din Arizona, SUA: gravitatea insomniei lor, timpul petrecut pentru monitorizarea comportamentului lor în timp ce încercau să doarmă și utilizarea de medicamente pentru somn, atât pe bază de rețetă, cât și fără.
„Am constatat că acest comportament de monitorizare a timpului are, în principal, un efect asupra utilizării medicamentelor pentru somn, deoarece exacerbează simptomele insomniei”, a spus Dawson.
Totuși, statul cu ochii pe ceas nu a fost singurul factor determinant pentru medicamente. Frustrarea de a nu putea dormi este la fel de importantă atunci când vine vorba de tratarea insomniei, au spus cercetătorii.
Cercetătorii au recomandat terapii specifice, cum ar fi restructurarea cognitivă sau abordarea procesării emoționale, pentru a atenua frustrarea și a reduce folosirea medicamentelor pentru somn.
Cercetarea a fost efectuată ca parte a unei analize mai ample a utilizării frecvente a medicamentelor pentru somn, atât pe bază de prescripție medicală, cât și fără aceasta. Astfel de medicamente prezintă îngrijorări legate de riscurile pentru sănătate și de eficiența pe termen lung.
Pe lângă recomandarea de a efectua studii viitoare privind TMB pe grupuri și mai mari de persoane, pe perioade mai lungi de timp,
Cercetătorii susțin că sunt necesare studii mai ample și sugerează că anumite măsuri care să elimine tentația de a verifica ora ar putea fi utile.
„Un lucru pe care oamenii ar putea să îl facă ar fi să întoarcă sau să acopere ceasul, să renunțe la ceasul inteligent sau la telefon, astfel încât pur și simplu să nu mai verifice cât e ceasul”, a spus Dawson.
Bolnavii cu cancer ar putea scăpa de chimioterapie cu un test de sânge
Zgomotul aeronavelor, asociat cu mai puține ore de somn pe noapte
Insomnia provoacă dureri de spate și viceversa, sugerează studiile
Medicamentele împotriva obezității ar putea deveni tratamente esențiale