Misterul culorilor schimbătoare ale lui Jupiter ar fi fost elucidat

Jupiter este o planetă frumoasă, iar dungile sale colorate și furtunile, fie că sunt văzute cu un telescop mic sau de aproape de către o navă spațială, sunt o caracteristică definitorie. Dar care este misterul culorilor schimbătoare ale lui Jupiter?

Dungile planetei sunt produsul unei atmosfere complexe mereu învolburate, ceea ce poate duce în mod regulat la schimbarea culorii.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Motivul pentru care se întâmplă acest lucru a fost o dilemă cosmică, dar cercetătorii cred că au găsit o posibilă explicație pentru culorile schimbătoare ale lui Jupiter. Schimbările au de-a face cu variațiile în infraroșu observate la 50 de kilometri adâncime în atmosferă. Și această variație pare să fie legată de câmpul magnetic al planetei.

A fost cu adevărat descifrat misterul culorilor lui Jupiter?

„Dacă te uiți la Jupiter printr-un telescop, vezi dungi, care înconjoară ecuatorul de-a lungul liniilor de latitudine. Există centuri întunecate și luminoase care apar, iar dacă te uiți puțin mai atent, poți vedea nori care se învârt în jur, purtați de vânturi extraordinar de puternice de est și vest”, a declarat într-un comunicat profesorul Chris Jones, de la Universitatea din Leeds (Anglia).

„Aproape de ecuator, vântul bate spre est, dar pe măsură ce schimbi puțin latitudinea, fie nord, fie sud, se îndreaptă spre vest. Și apoi, dacă te îndepărtezi puțin, se îndreaptă din nou spre est. Acest model alternant de vânt spre est și vest este destul de diferit de vremea de pe Pământ”, explică profesorul.

„La fiecare patru sau cinci ani, lucrurile se schimbă. Culorile centurilor se pot schimba și uneori vezi modificări bruște, moment în care întregul tipar meteorologic o ia razna un pic; până acum a fost un mister motivul pentru care se întâmplă asta”, spune Jones.

Câmpul magnetic este de 20.000 de ori mai puternic decât cel al Pământului

Câmpul magnetic al lui Jupiter este extrem de intens, de aproximativ 20.000 de ori mai puternic decât cel al Pământului. Cercetătorii au urmărit câmpul magnetic de-a lungul mai multor ani datorită misiunii Juno a NASA, obținând informații despre cum se schimbă acesta.

„Este posibil să existe mișcări sub formă de undă într-un câmp magnetic planetar, acestea fiind numite oscilații de torsiune. Interesant este că atunci când am calculat perioadele acestor oscilații de torsiune, acestea corespundeau perioadelor pe care le vedeți în radiația infraroșie de pe Jupiter”, a adăugat profesorul Jones, citat de IFL Science.

O caracteristică interesantă a câmpului magnetic se numește Marea Pată Albastră (fără legătură cu Marea Pată Roșie din atmosfera lui Jupiter). Această caracteristică s-a deplasat spre est de ceva vreme, dar a încetinit. Echipa Juno crede că „pata” s-ar putea inversa în curând și ar putea începe să se deplaseze spre vest, provocând tulburări în interiorul planetei.

Misiunea Juno, extinsă până în 2025

„Rămân multe incertitudini și întrebări, în special despre modul în care oscilația de torsiune produce variația în infraroșu observată, care probabil reflectă dinamica complexă și reacțiile nor/aerosol”, a explicat dr. Kumiko Hori.

„Pentru aceste lucruri este nevoie de mai multe studii. Cu toate acestea, sper că cercetarea noastră ar putea deschide o cale de sondare în interiorul lui Jupiter, la fel cum o face seismologia în cazul Pământului și helioseismologia în cazul Soarelui”, a spus Hori.

Juno continuă să facă față cu brio radiațiilor incredibile din jurul lui Jupiter, astfel că misiunea a fost extinsă până în septembrie 2025.

Studiul este publicat în Nature Astronomy.

Vă recomandăm să citiți și:

Roverul Curiosity al NASA a descoperit o rocă în formă de carte pe suprafața lui Marte

Test de cultură generală. Există sau nu gravitație în spațiu?

Telescopul Webb a detectat apă într-o cometă rară din centura de asteroizi

Telescopul Webb a surprins structura stelară a uneia dintre cele mai vechi galaxii din Univers