Mai multe obiecte interstelare au ajuns în Sistemul Solar, susțin cercetătorii
Atunci când ‘Oumuamua a trecut prin Sistemul Solar în 2017, momentul a fost motiv de fascinație pentru întreaga lume. A fost primul obiect interstelar (ISO) identificat vreodată de astronomi.
Apoi, în august 2019, cometa 2I Borisov a trecut prin Sistemul Solar, astfel devenind al doilea obiect interstelar cunoscut care ne-a vizitat. Împreună, cele două obiecte au generat un val de speculații și cercetări.
Acum, un studiu susține că Sistemul Solar a fost cel mai probabil popas pentru mai mulți astfel de vizitatori interstelari, deși aceștia nu zăbovesc prea mult timp.
O populație stabilă de obiecte interstelare în apropiere de Pământ
Deși obiectele interstelare sunt rare, Sistemul Solar este vechi, iar posibilitatea să fi fost vizitat de mai multe ISO este crescută. Astronomii cred că unele dintre aceste obiecte pot fi capturate pe orbite solare.
Studiul a analizat problema și a testat ipoteza că unele obiecte interstelare pot fi capturate mai degrabă pe orbite în apropiere de Pământ decât pe orbite solare. Cercetătorii au spus că ar putea exista o populație stabilă de obiecte interstelare pe orbite în apropiere de Pământ.
Obiectele mici sunt dificil de găsit în spațiu. Singurele imagini pe care le avem cu alte sisteme solare sunt fie cu stelele lor, fie cu exoplanete. Uneori, astronomii detectează resturi de la discuri sau alte elemente, însă cele mai fine detalii sunt greu de identificat.
Alte sisteme solare trimit vizitatori în cartierul nostru cosmic
Așadar, atunci când alte sisteme solare trimit involuntar vizitatori în cartierul nostru cosmic, astronomii sunt deosebit de încântați. Studierea acestor obiecte interstelare este unul dintre modurile prin care putem afla ce se ascunde în alte sisteme solare și cum se formează și evoluează.
Autorii noului studiu susțin că obiectele interstelare oferă o șansă unică de a „investiga formarea și evoluția sistemelor planetare, inclusiv al nostru”.
„Deși rare, obiectele interstelare pot fi capturate pe orbite de către diferite planete din Sistemul Solar”, scriu oamenii de știință.
Un studiu la care a participat și reputatul astronom Avi Loeb
Studiul intitulat „Întâlniri de Tip Interstelar: Explorarea Prezenței Obiectelor Interstelare pe Orbita Aproape de Pământ”. Autorul coordonator este Diptajyoti Mukherjee, absolvent al Departamentului de Fizică de la Universitatea Carnegie Mellon, SUA. Reputatul astronom Avi Loeb, susținător al teoriei că „tehnologie interstelară s-a prăbușit în Oceanul Pacific”, face și el parte din grupul de autori.
Studiul a fost bazat pe simulări numerice, în care fiecare particulă din simulări reprezintă un potențial obiect interstelar pe o traiectorie diferită cu originea în afara Sistemului Solar. Odată ce un obiect interstelar părăsește orbita din apropierea Terrei, acesta părăsește Sistemul Solar sau ajunge pe o altă orbită. Dar obiectele capturate de Pământ au rată medie de supraviețuire de două sau trei ori mai mare decât cele capturate de Jupiter.
O populație substanțială de obiecte interstelare
Totuși, multe dintre aceste obiecte ar fi deosebit de mici, spre deosebire de ‘Oumaumua sau cometa Borisov. Populația este dominată de obiecte interstelare cu un diametru de 1 metru. În niciun caz un obiect precum ‘Oumaumua sau Borisov nu ar putea fi capturat, decât dacă am reuși să facem asta în mod artificial.
Oamenii de știință mai cred că o populație substanțială de obiecte interstelare capturate s-ar putea ascunde și pe alte orbite din apropierea Terrei. Asta demonstrează necesitatea cercetării acestora în detaliu, iar cel mai bun mod de a face asta este de a captura unul dintre cele mai mari obiecte, potrivit Science Alert.
Misiunea Comet Interceptor de la Agenția Spațială Europeană (ESA) ar putea face asta. În colaborare cu Agenția Spațială Japoneză (JAXA), ESA are de gând să lanseze misiunea în 2029.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un obiect cosmic de 10 milioane de ori mai luminos decât Soarele sfidează legile fizicii
Omenirea ar putea ajunge în spațiul interstelar în doar cinci ani