Noi virusuri descoperite în oceanele lumii au uimit oamenii de știință
Un virus descoperit la suprafața mărilor și oceanelor, în urma unei expediții, ar putea reprezenta cheia analizării aprofundate a unui alt virus, care afectează mare parte din populația planetei.
Oamenii de știință l-au numit „mirusvirus” (de la „mirus”, care înseamnă „minunat” sau „ciudat” în limba latină), și a fost descris ca fiind un „microb” înrudit cu virusul care provoacă herpesul.
Având în vedere acest aspect, oamenii de știință susțin că ar putea avea noi piste pentru a afla mai multe despre istoria întunecată a evoluției herpesului.
Virusul „minunat”, înrudit cu herpesul
Într-un studiu publicat recent, a fost detaliată descoperirea miruvirusului și a fost explicat faptul că acesta aparține unei categorii guvernate de alte virusuri, numită Duplodnaviria.
Din această categorie fac parte și virusurile cu două tulpini de ADN, între care se află și virusul herpetic (herpes simple virus).
Din fericire, mirusvirusuri nu au niciun interes în a infecta oamenii, ci sunt îndreptați exclusiv spre fitoplancton. Totuși, descoperirea cercetătorilor sugerează faptul că „strămoșul” virusului herpetic a infectat, cândva, organisme marine. Astfel, acest început pare a fi unul destul de umil, dat fiind că, în zilele noastre, herpesul afectează jumătate din oamenii de pe planetă.
Aceste virusuri nu sunt interesate de oameni
„Mirusvirusurile se trag, în mod substanțial, din toate celelalte grupuri de virusuri cu două tulpini de ADN. Descoperirea ne reamintește faptul că nu am surprins în totalitate tabloul evolutiv al celor mai populare virusuri din ecosistemul oceanelor și al mărilor” se arată în raportul întocmit de cercetători, notează IFL Science.
Noile virusuri au fost descoperite în timp ce erau parcurse informațiile adunate în urma unei expediții numite TARA Ocean. În cadrul amplului proiect, au fost colectate peste 35.000 de mostre de virusuri, alge și fitoplancton din 200 de zone din întreaga lume.
„În 2019, echipa noastră a observat un semnal evolutiv destul de neobișnuit, atunci când au fost secvențiate datele obținute în cadrul proiectului TARA Ocean. Am descoperit și descris un grup major: mirusvirusurile. Publicarea acestei descoperiri marchează începutul unei noi aventuri și o șansă pentru comunitatea științifică pentru a detecta și cerceta mai departe acești mirusvirusuri!”, a spus Tom Delmont, expert în microbiologie.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Oamenii de știință au descoperit 30.000 de noi virusuri ascunse în ADN-ul microbilor
Fost director de informații din SUA: Virusul care a provocat pandemia de COVID-19 s-a scurs dintr-un laborator
Virusuri vechi de un milion de ani ajută la combaterea cancerului