Roverul Zhurong al Chinei a găsit dovezi de apă sărată în dunele de pe Marte

29 04. 2023, 10:00

This browser does not support the video element.

Oamenii de știință care studiază datele colectate de roverul Zhurong al Chinei au găsit pentru prima dată mici crăpături în dunele de pe Marte, fapt ce sugerează că Planeta Roșie a fost o lume bogată în apă sărată în urmă cu doar 400.000 de ani.

După amartizarea în emisfera nordică a planetei în mai 2021, roverul a explorat patru dune din apropiere în regiunea Utopia Planitia pentru a investiga compoziția de la suprafață.

Toate cele patru elemente geologice sunt acoperite cu crăpături și crestături subțiri care s-au format mulțumită topirii „apei moderne” în urmă cu 1,4 milioane – 400.000 de ani.

Noua descoperire a fost descrisă într-un studiu publicat în Science Advances.

Marte a fost o planetă bogată în apă în urmă cu 3 miliarde de ani

„Asta înseamnă o perioadă mai recentă în istoria marțiană”, a explicat Xiaoguang Qin, om de știință la Academia Chineză de Științe din Beijing și autor al noului studiu, pentru jurnaliștii de la Space.com.

Oamenii de știință au crezut mult timp că planeta Marte a fost bogată în apă în urmă cu 3 miliarde de ani. Însă, schimbările climatice dramatice au înghețat mare parte din apa care acum se găsește la polii planetei în cantități mult mai reduse.

Cantități semnificative de apă pe Marte

Dunele explorate de roverul Zhurong sunt aproape de locul de amartizare în emisfera nordică – la mare depărtare de polul nordic – și au o lungime de 15 până la 30 de metri și o înălțime de aproximativ 1 metru.

Cele mai noi date trimise pe Pământ de roverul Chinei și sonda Tianwen 1 arată că, de fapt, cantități semnificative de apă de la regiunile polare au ajuns la latitudini mai joase în urmă cu milioane de ani, iar în cele din urmă au rămas deasupra dunelor din Utopia Planitia.

Roverul Zhurong este sufocat de praful marțian

„Fenomenul a fost documentat la un singur sit, însă ar trebui să fie aplicabil pentru o fracțiune mai mare din suprafața lui Marte la latitudini similare”, a precizat Manasvi Lingam, profesor de astrobiologie la Institutul de Tehnologie din Florida, SUA, care nu a fost implicat în noua cercetare.

Având în vedere că Zhurong, care momentan este sufocat de praful acumulat pe panourile sale solare, a dezvăluit indicii de apă deasupra și la interiorul dunelor sărate marțiene, cercetătorii noului studiu propun ca viitoarele misiuni să caute microbi rezistenți la sare, cum ar fi Artemia (crustacee acvatice din familia Artemiidae) sau plante halofite (rezistente la sare) care pot fi găsite în Marele Lac Sărat din Utah, Statele Unite.

Vă recomandăm să mai citiți și:

China rupe tăcerea și anunță ce s-a întâmplat cu roverul Zhurong de pe Marte

Roverul Perseverance, aproape imposibil de găsit într-o nouă fotografie făcută de elicopterul Ingenuity

„Betonul cosmic” este soluția cercetătorilor pentru construirea de habitate pe Marte

Roverul Curiosity a găsit un meteorit foarte rar pe Marte, iar cercetătorii l-au numit „Cacao”