Un satelit defunct al NASA va cădea pe Pământ în această săptămână, au transmis experții în domeniul spațial.
Satelitul RHESSI al NASA, care a studiat Soarele între 2002 și 2018, este așteptat să reintre în atmosfera Pământului în jurul orei 04:30 (ora României), în data de 20 aprilie, plus sau minus 16 ore, potrivit celor mai recente estimări ale Armatei Statelor Unite.
RHESSI (Reuven Ramaty High Energy Solar Spectroscopic Imager) nu este un satelit uriaș.
Satelitul cântărește doar 270 kilograme, iar majoritatea masei sale va deveni cenușă și vapori în timpul reintrării în atmosferă, au transmis oficialii NASA.
Chiar și așa, „unele componente sunt așteptate să reziste reintrării; riscul pentru cineva de pe Pământ este scăzut, aproximativ 1 la 2.467”, au transmis oficialii agenției spațiale americane.
Prăbușirea satelitului RHESSI dovedește, încă o dată, că orbita Pământului este un loc tot mai aglomerat și periculos.
Peste 30.000 de gunoaie orbitale sunt monitorizate momentan de rețele globale de supraveghere spațială. Totuși, multe alte gunoaie spațiale sunt prea mici pentru a fi supravegheate.
Agenția Spațială Europeană (ESA) estimează că aproximativ 1 milion de obiecte între 1 și 10 centimetri sunt în deplasare în jurul Pământului în acest moment. Iar numărul de obiecte de 1 milimetru este unul incredibil, aproximativ 130 de milioane.
Până și aceste obiecte minuscule pot cauza pagube serioase dacă se întâmplă să lovească un satelit sau o navă spațială cu echipaj, având în vedere velocitatea uimitoare. Pe orbita joasă a Pământului, acolo unde se află Stația Spațială Internațională și alte nave, obiectele se deplasează cu 28.160 de kilometri la oră.
Coliziunile în spațiu generează mai multe gunoaie spațiale, fapt care ar putea duce la și mai multe coliziuni. Dacă îndeajuns de multe coliziuni au loc, am avea de-a face cu o cascadă îngrozitoare cunoscută drept „Sindromul Kessler”. În acest caz, omenirea nu ar mai putea explora și utiliza spațiul cosmic.
Satelitul RHESSI a fost lansat pe orbita joasă a Pământului la bordul unei rachete Pegasus XL în februarie 2002. Nava spațială a studiat exploziile solare și ejecțiile de masă coronală folosind doar un singur instrument științific, anume un spectrometru de imagistică ce înregistra raze X și gamma.
„În timpul misiunii sale, RHESSI a înregistrat mai bine de 100.000 de evenimente cu raze X, astfel că oamenii de știință au putut studia particulele energetice din exploziile solare”, au mai scris oficialii NASA, citați de Space.com.
RHESSI nu va fi nici pe departe cel mai mare obiect spațial care să cadă necontrolat pe Pământ. În noiembrie 2022, spre exemplu, o componentă de 21 de tone din racheta Long March 5B a Chinei s-a prăbușit pe planetă la cinci zile după ce a lansat al treilea și ultimul modul pentru stația spațială Tiangong.
China vrea să lanseze o misiune de apărare planetară la fel ca NASA
Prețul astronomic plătit de NASA pentru noile costume spațiale concepute pentru programul Artemis
Noua directoare de la NASA Goddard a depus jurământul cu mâna pe o carte de Carl Sagan
Elicopterul Ingenuity al NASA a doborât un nou record pe Marte