Cercetătorul care a creat „lână vegană” în anii 1940

Îmbrăcămintea de lână există de când oamenii poartă haine și de când au fost domesticite oile. Strămoșii noștri îndepărtați au folosit oile pentru trei lucruri: hrană, îmbrăcăminte și adăpost, căci lâna oferă o izolare bună și ajută la păstrarea căldurii. Un cercetător din anii 1940 a făcut „lână vegană” din alune.

Marea Britanie încă este unul dintre cei mai mari producători de lână din lume și are peste 60 de rase diferite de oi.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Dar odată cu creșterea veganismului, mulți oameni se întreabă acum dacă este etic să folosim lână în îmbrăcăminte și țesături. Veganii nu poartă lână, deoarece aceasta este adesea un produs secundar al industriei cărnii.

Acesta este motivul pentru care organizația Peta (The People for the Ethical Treatment of Animals) a lansat provocarea de a crea lână vegană cu un premiu de 1 milion de dolari pentru a găsi primul individ, grup sau companie care poate crea un material din lână vegană care este „asemănător sau mai bun din punct de vedere vizual, funcțional și al texturii decât lâna de oaie”.

Fizicianul William Astbury

Dar se pare că în anii 1940, fizicianul textil William Astbury lucra deja la acest lucru și se scria despre el în presă că purta ceea ce astăzi ar fi considerată o haină vegană, relatează IFL Science.

Jacheta lui Astbury nu era țesută din lână sau din alte materiale textile convenționale, ci din Ardil, o fibră făcută din proteine de alune de pământ (arahide).

În cartea „The Man in the Monkeynut Coat: William Astbury and How Wool Wove a Forgotten Road to the Double-Helix”, Kersten Hall spune povestea lui Astbury (și a acelei haine celebre), care împreună cu colega sa Florence Bell au pus bazele descoperirii structurii ADN-ului.

Astbury ar fi pus bazele cercetării ADN-ului

Oamenii de știință James Watson și Francis Crick sunt faimoși pentru că au elaborat pentru prima dată structura ADN-ului. Dar succesul lor a venit la 15 ani după ce Astbury și Bell au arătat pentru prima dată că razele X pot dezvălui structura ADN-ului.

Această lucrare a avut o origine surprinzătoare, pentru că scopul lui Astbury nu era să răspundă la întrebări mărețe despre secretele vieții, ci să studieze umilele fibre de lână în timp ce lucra ca lector în fizica textilelor la Universitatea din Leeds (Anglia).

Încă din Evul Mediu, lâna și textilele au fost motorul economic al acestui oraș din Yorkshire, morile fiind o sursă majoră de locuri de muncă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

În 1928, Astbury a mers la Leeds și a folosit razele X pentru a dezvălui forma moleculară a proteinelor din fibrele de lână. El a descoperit că acestea ar putea fi compactate sau lungite, asemenea unei jucării Slinky. Această schimbare în arhitectura lor moleculară a explicat elasticitatea lânii, o proprietate care a făcut-o atât de atractivă pentru industria textilă.

Prin acest lucru, Astbury a lăsat o altă moștenire științifică puternică, totul datorită purtării acelui pardesiu de „lână vegană” din alune.

Cum a apărut „lâna vegană” din alune?

De la mijlocul anilor 1930, Astbury, împreună cu colaboratorii săi Albert Chibnall și Kenneth Bailey, au depus brevete pentru un proces care folosea solvenți precum ureea pentru a dezlega forma 3D precisă a proteinelor găsite în semințe precum arahidele. Metoda lor le plia apoi într-un fel de origami molecular în fibre insolubile, creând o materie primă ieftină și abundentă pentru industria textilă.

Împărtășindu-i optimismul, compania Imperial Chemical Industries a cumpărat aceste brevete și a construit o fabrică pilot de producție în Scoția pentru a produce o nouă fibră textilă din alune, pe care a numit-o Ardil, și i-a dăruit lui Astbury un pardesiu făcut din acest material.

„Lâna vegană” din alune avea un mare potențial

În timpul celui de-al doilea război mondial, deficitul de lână a încurajat investițiile în Ardil și au fost lansate campanii pentru a convinge publicul britanic de beneficiile sale. Această tendință de a dezvolta noi fibre textile la acea vreme ar fi putut, de asemenea, să fi inspirat o parte din filmul de comedie britanic din 1951 „The Man in the White Suit”.

În film, un chimist altruist inventează o țesătură care rezistă la uzură și pete, dar visele lui se prăbușesc atunci când conducerea realizează că țesătura trebuie suprimată din motive economice, deoarece le amenință mijloacele de trai.

Din păcate, la fel ca fibra fictivă, această „lână vegană” din alune numită Ardil nu și-a îndeplinit promisiunea de a salva industria textilă britanică. Dar Astbury și pardesiul lui au lăsat o moștenire științifică importantă.

Munca lui Astbury, vitală pentru numeroase domenii studiate în prezent

Munca lui rămâne importantă, deoarece a arătat credința lui de-a lungul vieții că înțelegerea sistemelor vii necesită rezolvarea arhitecturii lor moleculare. Deși Ardil nu a avut succes, cercetarea lui Astbury a pus bazele inovațiilor viitoare în biologia moleculară și în știința materialelor.

Această abordare, cunoscută sub numele de biologie structurală, ne-a permis de atunci să înțelegem modul în care hemoglobina din proteinele din sânge poate transporta oxigenul în corp, cum se contractă mușchii și, mai recent, cum îi permite proteina de pe suprafața SARS-CoV2 virusului să se lege de și să intre în celulele umane.

Atunci când Astbury a murit, în 1961, prietenul și colegul său botanist R.D. Preston și-a amintit cu drag de el ca fiind „un om făcut din mai multe părți: om de știință, savant, muzician, bon viveur, umorist, în anumite privințe, un spadasin… plin de energie în fiecare dimineață ca într-o dimineață de Crăciun”.

Poate că la această listă de laude ar trebui să se adauge și o nominalizare postumă pentru premiul de 1 milion de dolari pentru lână vegană.

Vă recomandăm să citiți și:

Legenda „pisicii demonice” care cutreieră Capitoliul Statelor Unite ale Americii

Copilul care s-a revoltat împotriva sclavagismului modern. „Mă numesc Iqbal Masih. Am fost împușcat în cap la 13 ani”

Shirley Temple, antidotul Marii Crize Economice

Jean-Paul Sartre: „Cuvintele sunt pistoale încărcate”