Consumul de broccoli protejează mucoasa intestinală și reduce riscul de boli
Se știe că broccoli este benefic pentru sănătatea noastră. De exemplu, cercetările au arătat că un consum crescut de legume crucifere scade incidența cancerului și a diabetului de tip 2.
Într-un studiu recent, cercetătorii de la Penn State (SUA) au descoperit că broccoli conține anumite molecule care se leagă de un receptor de la șoareci și ajută la protejarea mucoasei intestinului subțire, inhibând astfel dezvoltarea bolii. Descoperirile sprijină ideea că broccoli este într-adevăr un „super-aliment”.
„Cu toții știm că, de fapt, consumul de broccoli este bun pentru noi, dar de ce? Ce se întâmplă în organism când mâncăm broccoli?”, s-a întrebat Gary Perdew, de la Penn State.
Consumul de broccoli promovează sănătatea intestinală la șoareci
„Cercetarea noastră ajută la descoperirea mecanismelor prin care broccoliul și alte alimente aduc beneficii pentru sănătate la șoareci și probabil la oameni. Studiul oferă dovezi puternice că legumele crucifere, cum ar fi broccoliul, varza și varza de Bruxelles ar trebui să facă parte dintr-o dietă normală sănătoasă”, a continuat cercetătorul.
Potrivit lui Perdew, peretele intestinului subțire permite trecerea apei benefice și a nutrienților în organism, dar previne particulele de alimente și bacteriile care ar putea provoca rău. Anumite celule care căptușesc intestinul (incluzând enterocitele, care absorb apa și substanțele nutritive; celulele caliciforme, care secretă un strat protector de mucus pe peretele intestinal; și celulele Paneth, care secretă lizozomi care conțin enzime digestive) ajută la modularea acestei activități și la menținerea unui echilibru sănătos, scrie Eurek Alert.
Cum este ajutat intestinul de broccoli?
În studiul lor, publicat în jurnalul Laboratory Investigation, Perdew și colegii săi au descoperit că moleculele din broccoli, numite liganzi ai receptorilor de hidrocarburi arili, se leagă de receptorul de hidrocarburi arili (AHR), care este un tip de proteină numit factor de transcripție. Această legare, au descoperit ei, inițiază o varietate de activități care influențează funcțiile celulelor intestinale.
Pentru studiu, cercetătorii au hrănit un grup experimental de șoareci cu o dietă care conținea 15% broccoli, echivalentul a aproximativ 3,5 căni pe zi pentru oameni, și au hrănit un grup de control de șoareci cu o dietă tipică de laborator care nu conținea broccoli. Oamenii de știință au analizat apoi țesuturile animalelor pentru a determina măsura în care a fost activată AHR, precum și cantitățile diferitelor tipuri de celule și concentrațiile de mucus, printre alți factori, în cele două grupuri.
Contribuie la rezistența intestinului subțire
Echipa a descoperit că șoarecii care nu au fost hrăniți cu broccoli nu aveau activitate AHR, ceea ce a dus la modificarea funcției de barieră intestinală, la reducerea timpului de tranzit al alimentelor în intestinul subțire, la scăderea numărului de celule caliciforme și a mucusului protector, la scăderea producției de celule Paneth și de lizozom și la scăderea numărul de celule enterocite.
„Sănătatea intestinală a șoarecilor care nu au fost hrăniți cu broccoli a fost compromisă într-o varietate de moduri despre care se știe că sunt asociate cu boli. Cercetarea noastră sugerează că broccoli și probabil alte alimente pot fi folosite ca surse naturale de liganzi AHR și că dietele bogate în acești liganzi contribuie la rezistența intestinului subțire”, a spus Perdew.
Vă recomandăm să citiți și:
Test de cultură generală. Care este singurul mușchi din corpul uman ce nu obosește niciodată?
Femeile care intră la menopauză mai devreme ar fi mai predispuse la demență
Cercetătorii au creat formula matematică prin care se poate obține orgasmul masculin
Probleme cu somnul? Ați putea avea un risc crescut de accident vascular cerebral