Un ursuleț de pluș sau un rechin gata de atac? Stilurile de gestionare a conflictelor în relații, potrivit unui psiholog
Cu toată bucuria pe care o aduc, relațiile cu familia și prietenii implică adesea și conflicte, trădări, regrete și resentimente. Dar psihologia ne-a ajutat de-a lungul timpului să înțelegem mai bine cum se destramă relațiile apropiate și care sunt factorii care fac mai probabilă rezolvarea.
Pe parcursul unei vieți, este dificil să evităm să rănim, să supărăm sau să fim în conflict cu persoanele pe care le iubim. Este o parte inevitabilă a majorității vieților, însă să înveți cum să le negociezi este un obiectiv mai util și mai realist decât să le eviți.
Primul pas este să înțelegi ce face un conflict în relații atât de dificil și abordările diferite pe care oamenii le au față de acesta.
„Stiluri” de gestionare a conflictelor la oameni
Psihologii canadieni Judy Makinen și Susan Johnson au folosit termenul „răni ale atașamentului” ca să descrie tipurile de răni provocate atunci când percepem că am fost abandonați trădați sau maltratați de cei mai apropiați de noi.
Aceste răni înțeapă atât de tare pentru că ne fac să punem la îndoială siguranța, fiabilitatea și loialitatea acestor oameni. Acestea declanșează o multitudine de reacții emoționale și comportamentale, inclusiv agresivitate, resentimente, teamă, evitare și reticență în a ierta. Aceste răspunsuri au evoluat ca autoprotecție și sunt înrădăcinate în istoria și personalitatea noastră, potrivit Science Alert.
Ce au învățat psihologii despre modul în care oamenii se vindecă, trec peste durere și chiar învață și cresc din ea?
S-au efectuat numeroase cercetări privind rezolvarea conflictelor. Psihologul social David W. Johnson a studiat „stilurile” de gestionare a conflictelor la oameni și a modelat modurile tipice în care răspundem la conflict.
Țestoase, rechini, ursuleți de pluș, vulpi și bufnițe
Johnson a susținut că răspunsurile și strategiile noastre în rezvolarea conflictelor tind să implice o încercare de a echilibra propriile îngrijorări (obiectivele noastre) cu preocupările celorlalte persoane implicate (obiectivele lor și păstrarea relației). Johnson a sublinait cinci stiluri principale ale acestui act de echilibrare.
„Țestoasele” se retrag și abandonează atât propriile obiective, cât și relația. Rezultatul tinde să fie un conflict înghețat, nerezolvat.
„Rechinii” au o abordare agresivă, energică și își protejează propriile scopuri cu orice preț. Ei tind să atace, să intimideze și să copleșească în timpul conflictului.
„Ursuleții de pluș” încearcă să păstreze pacea și să aplaneze lucrurile. Ei renunță complet la obiectivele lor. Se sacrifică de dragul relației.
„Vulpile” adoptă un stil de compromis. Acești oameni sunt preocupați de sacrificiile făcute de ambele părți și consideră că, uneori, concesiile sunt soluția, chiar și atunci când acestea duc la rezultate nu tocmai ideale pentru niciuna dintre părți.
„Bufnițele” adoptă un stil prin care conflictul este văzut drept o problemă care trebuie rezolvată. Aceste persoane sunt deschise să rezolve problema prin orice soluție care oferă ambelor părți o cale de a-și atinge obictivele și de a menține relația. Acest lucru poate să implice timp și efort coniderabil. Dar bufnițele sunt dispuse să îndure lupta.
Apariția conflictelor este inevitabilă în toate relațiile
Cercetările au sugerat că stilurile noastre de rezolvare a conflictelor sunt legate de personalitatea noastră și de istoricul atașamentului.
De exemplu, oamenii ale căror experiențe privind atașamentul i-au învățat că sentimentele lor nu sunt importante sau invizibile, ar putea să fie mai predispuși să dezvolte stiluri de gestionare a conflictelor care, în mod instinctiv, le minimalizează nevoile (de exemplu, ursuleții de pluș).
Unii psihologi au sugerat că stilurile noastre de gestionare a conflictelor pot fi modificate în relațiile de lungă durată, dar schimbările nu sunt unele dramatice.
Cu alte cuvinte, deși un ursuleț de pluș poate să aibă potențialul de a dezvolta caracteristici de gestionare a conflictelor care să reflecte ale stiluri, este foarte puțin probabil să se transforme într-un rechin.
Psihologii Richard Mackey, Matthew Diemer și Bernard O’Brien au afirmat că apariția conflictelor este inevitabilă în toate relațiile. Cercetările lor au arătat că durata unei relații depinde în mare măsură de modul în care este gestionat conflictul, iar cele mai durabile și mai satisfăcătoare relații sunt cele în care conflictul este acceptat și abordat în mod constructiv de ambele părți.
Așadar, deși o relație între doi rechini poate fi durabilă, probabilitatea ca aceasta să fie armonioasă este semnificativ mai mică în comparație cu o relație între două bufnițe.
Iertarea, scopul suprem în conflictele din relații
Iertarea este deseori văzută ca fiind scopul suprem în conflictele din relații. Analiștii Lisa Marchiano, Joseph Lee și Deborah Stewart au descris iertarea ca fiind atingerea unui loc în care suntem capabili „să păstrăm în inimile noastre, în același timp, magnitudinea rănirii care ne-a fost provocată și umanitatea răufăcătorului”.
Nu este un loc ușor de atins pentru că avem impresia că ne minimalizăm suferința dacă iertăm pe cineva.
După cum spunea Mark Twain: „Iertarea este parfumul pe care violeta îl varsă pe călcâiul care a strivit-o”.
Vă mai recomandăm și:
De ce unii oameni întârzie mereu?
Poliamorul este în creștere, iar societatea ar trebui să fie mai tolerantă, susține o cercetare
Unii narcisiști vânează statutul, iar alții râvnesc admirația celorlalți, arată noi cercetări