Păsările înarmate cu cele mai puternice neurotoxine din lume

12 04. 2023, 16:00

Două noi specii de păsări otrăvitoare au fost descoperite în timpul unei expediții într-o pădure tropicală din în Noua Guinee. Oamenii de știință au descoperit speciile în timpul celei mai recente aventuri din regiune. Ei au adunat mostre de la păsări otrăvitoare, ale căror pene conțin suficientă neurotoxină încât să provoace lacrimi ca și cum ai tăia o ceapă.

Printre cele mai recente păsări care s-au alăturat listei de păsări otrăvitoare se numără speciile Pachycephala schlegelii și Aleadryas rufinucha. Acestea sunt comune în această parte a lumii, dar abia acum s-a descoperit că sunt otrăvitoare. Au trecut mai bine de două decenii de când a fost descoperită o pasăre otrăvitoare, iar acum știința primește două.

Studiul a fost publicat în Molecular Ecology.

Păsările sunt înarmate cu Batrachotoxina, o neurotoxină găsită la anumite specii de broaște, gândaci și păsări. Se crede că păsările iau toxina prin hrana pe care o consumă și apoi o transformă în otravă, care este încorporată în țesuturile lor, potrivit IFL Science.

Concentrațiile mari de Batrachotoxina au efecte fatale pentru oameni

Concentrațiile ridicate de Batrachotoxina pot fi fatale pentru oameni, deoarece declanșează convulsii violente și, în cele din urmă, moartea, determinând blocarea în poziție deschisă a canalelor de sodiu din mușchii scheletici.

Potrivit localnicilor, carnea unei astfel de păsări arde la fel ca un ardei iute.

Una dintre cele mai otrăvitoare păsări de pe planetă

Având mai multe specii de păsări otrăvitoare de la care să învețe, cercetătorii au mai mult de lucru ca să afle cum și de ce aceste păsări își folosesc neurotoxinele.

„Knud (Jønsson, de la Muzeul de Istorie Naturală din Danemarca) a crezut că sunt trist și că trec printr-o perioadă dificilă în timpul călătoriei, când m-a găsit cu nasul curgând și cu lacrimi în ochi. De fapt, stăteam acolo și luam mostre de la o Pitohui, una dintre cele mai otrăvitoare păsări de pe planetă”, a declarat cercetătorul Kasun Bodawatta, de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca, într-un comunicat.

Vă mai recomandăm și: 

Top 5 cele mai toxice plante din România! Sunt atât de otrăvitoare încât doar câteva grame pot duce la moarte

Furnicile nebune galbene au invadat India. De ce sunt periculoase?

Ciorile au mai venit cu o inovaţie. Inteligentele păsări ştiu cum să vâneze şi să mănânce broaştele otrăvitoare

Top 8 cele mai otrăvitoare plante din lume