Originile empatiei umane s-ar putea afla în ocean?

Oamenii ar putea fi singura specie care reacționează la o comedie romantică, dar există motive întemeiate să credem că multe alte animale au și ele o anumită capacitate de a împărtăși emoții cu rudele lor. Care sunt originile empatiei umane?

Un nou studiu condus de cercetătorii de la Instituto Gulbenkian de Ciência (Portugalia) a oferit dovezi ale mecanismelor chimice din spatele răspândirii fricii în rândul peștilor-zebră, sugerând că originile empatiei umane ar putea fi găsite în strămoșii noștri acvatici care au trăit cu sute de milioane de ani în urmă.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Vederea altor membri ai unui grup social reacționând la frică este utilă pentru a anticipa pericolul. Dacă există mai mulți ochi care stau de pază, sunt șanse mai mari de scăpare dacă panica altui individ poate fi detectată dintr-o privire.

Peștii nu fac excepție. Studiile anterioare asupra peștilor-zebră (Danio rerio) au oferit informații despre transmiterea răspunsurilor lor de alarmare, prezentate printr-un comportament neregulat și de „înghețare” la indivizi și prin creșterea nivelurilor de cortizol la observatorii din apropiere.

Poate în mod surprinzător, gradul de frică experimentat de observatori depinde de cât de stresați sau de străini par cei din jurul lor. Cu cât este mai mare familiaritatea dintre pești, cu atât este mai mare răspunsul la stres în privitorul care urmărește suferința.

Care este legătura dintre pești și originile empatiei umane?

Esențială pentru semnalizarea emoțională este peptida oxitocină. Deși aceasta este denumită în mod obișnuit „hormonul iubirii”, datorită modului în care promovează angajamentul social, rolul său în biologa animalelor este mult mai complicat decât a face poftă de îmbrățișări.

Pentru a înțelege mai bine rolul pe care l-ar putea avea hormonul în transmiterea fricii la peștele-zebră, cercetătorii au folosit indivizi mutanți care aveau versiuni rupte ale substanței chimice și a doi dintre receptorii săi, scrie Science Alert.

Deoarece peștii-zebră eliberează din pielea lor un indiciu chimic atunci când sunt răniți, care, de asemenea, provoacă un răspuns la indivizii din apropiere, echipa a plasat pești necunoscuți în acvarii separate, de unde încă îi puteau vedea pe ceilalți înotând. Acest lucru le-a permis oamenilor de știință să modifice cadrul, adăugând sau reținând indiciile chimice din apă după bunul plac.

Oxitocina este responsabilă pentru simțirea fricii

Privind de departe un banc de pești aflat în dificultate, peștii cu hormoni și receptori funcționali de oxitocină au înghețat, așa cum era de așteptat. Cu toate acestea, versiunile mutante ale peștelui-zebră au înotat ca niște psihopați argintii, fără să le pese prea mult de vecinii lor terorizați.

Adăugarea de oxitocină în apă sau injectarea ei direct în mutanți selectați le-a schimbat comportamentul, demonstrând și mai mult că hormonul social este responsabil pentru simțirea fricii la alții.

Investigațiile ulterioare asupra peștilor folosind markeri de activitate neuronală au urmărit răspunsurile adânc în interiorul creierului lor, găsind paralele între zonele responsabile de reacțiile peștilor și cele responsabile de contagierea emoțională la rozătoare.

Care sunt originile empatiei umane?

Pe baza acestor constatări, s-ar putea concluziona că biologia experimentării stresului după asistarea la răspunsuri de frică la alt individ este suficient de similară la toate vertebratele pentru a fi evoluat dintr-un strămoș comun.

În forma sa cea mai simplă, eliberarea de oxitocină ar putea declanșa pur și simplu o oglindire a comportamentelor la pești. Vederea suferinței la un individ poate crea același răspuns intern la ceilalți.

Pentru a vedea dacă acest lucru într-adevăr se întâmplă, cercetătorii le-au arătat peștilor clipuri video cu alți pești aflați în dificultate sau în stări neutre înainte de a îi plasa împreună cu alți pești după o scurtă perioadă de timp. Interesant este că observatorul a preferat să se îmbrățișeze cu indivizii pe care îi văzuse anterior tulburați decât cu cei cu acțiune neutră.

Nu s-a putut atinge o concluzie

Cât de profund am putea interpreta experimentul, este greu de spus. Este ușor pentru noi să ne vedem propriile comportamente în pești, am avut milioane de ani de evoluție care ne-au stabilit sistemele de empatie să funcționeze la capacitate maximă.

Este tentant să credem că mecanismele biochimice responsabile pentru propriile noastre comportamente sociale sunt construite pe baze foarte asemănătoare cu mecanismele de contagiune a fricii la pești.

„Cu toate acestea, rămâne o întrebare deschisă dacă contagiunea socială a fricii observată la peștii-zebră și la mamifere sunt omoloage sau reprezintă un caz de evoluție convergentă”, admit autorii.

Această cercetare a fost publicată în Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Cercetătorii chinezi au folosit celule stem pentru a crea șoareci cu coarne de cerb

Bacteriile din adâncurile oceanului dezvăluie cum s-a răspândit viața antică

O bioimprimantă 3D va printa meniscuri umane pe Stația Spațială Internațională

Oamenii de știință au identificat substanța care ar fi putut da naștere vieții pe Pământ