NASA se pregătește pentru livrarea unei mostre istorice de asteroid
Sonda spațială OSIRIS-REx a NASA se întoarce pe Pământ cu o mostră pe care a colectat-o de pe suprafața stâncoasă a asteroidului Bennu. Atunci când capsula sa de eșantionare se va parașuta în deșertul Utah, pe 24 septembrie 2023, OSIRIX-REx va deveni prima misiune a Statelor Unite care va aduce pe Pământ un eșantion al unui asteroid.
După șapte ani petrecuți în spațiu, inclusiv o aterizare pe Bennu pentru colectarea de praf și roci, această misiune urmează să se confrunte cu una dintre cele mai mari provocări de până acum: să livreze eșantionul de asteroid pe Pământ, protejându-l în același timp de căldură, vibrații și contaminanți tereștri.
„Odată ce capsula de eșantionare va ateriza, echipa noastră va face o cursă contra cronometru ca să o recupereze și să o ducă în siguranță într-o cameră curată temporară”, a spus Mike Moureau, director adjunct de proiect la Centrul Goddard Space Flight Center al NASA din Greenbelt, Maryland, SUA, potrivit Phys.org.
O mostră imaculată de pe asteroidul Bennu
Inginerii de dinamică a zborului de la NASA Goddard și KinetX Aerospace analizează traiectoria care va aduce nava spațială aproape de Pământ. La Lockheed Martin din Denver, membrii echipei supraveghează nava spațială și pregătesc un grup pentru a recupera capsula de eșantionare.
Între timp, membrii echipei de cercetare științifică a eșantionului pregătesc investigațiile pe care le vor efectua cu materialul eșantionului odată primit.
Asteroizii sunt materiale antice rămase din epoca inițială de formare a planetelor și pot conține precursori moleculari ai vieții. Oamenii de știință au învățat foarte multe din studiul fragmentelor de asteroizi care au ajuns în mod natural la sol sub formă de meteoriți. Dar ca să înțeleagă dacă asteroizii au jucat un rol în livrarea acestor compuși pe suprafața Pământului acum peste patru miliarde de ani, oamenii de știință au nevoie de o mostră imaculată din spațiu, fără contaminanți tereștri.
În plus, cele mai fragile roci observate pe Bennu probabil că nu ar fi suprviețuit trecerii prin atmosfera Pământului ca meteoriți.
„Există două lucruri omniprezente pe Pământ: apa și biologia. Ambele pot altera grav meteoriții atunci când aterizează pe sol și pot încurca povestea spusă de chimia și mineralogia eșantionului. O mostră imaculată ar putea oferi informații despre dezvoltarea Sistemului Solar”, a declarat dr. Jason Dworkin, cercetător al proiectului OSIRIS-REx la NASA Goddard.
Materialul de pe Bennu va fi studiat de cercetători din toată lumea
Pe 24 septembrie, când nava spațială OSIRIX-REx va zbura pe lângă Pământ, aceasta va elibera capsula de returnare a eșantionului, încheindu-și astfel misiunea principală. Capsula, care se estimează că va conține aproximativ o cană de material de pe Bennu (250 de grame +/- 101 grame) va ateriza într-o elipsă de 59 de kilometri pe 15 km în cadrul proprietății Departamentului de Apărare.
Aducerea pe Pământ a eșantioanelor de pe asteroidul Bennu va fi punctul culminant al unui efort de peste 12 ani al NASA și a partenerilor săi de misiune, dar marchează începutul unei noi etape de descoperiri. La nivel global, cercetătorii își vor îndrepta atenția asupra analizei acestui material unic și prețios, care datează din perioada timpurie a formării Sistemului Solar.
Vă mai recomandăm și:
Nava OSIRIS-REx a colectat atât de mult material de pe asteroidul Bennu încât îl pierde prin spațiu
În urmă cu 10 ani, pe 17 martie, cel mai mare meteorit observat vreodată lovea Luna. VIDEO
Astrofizicienii „cântăresc” roiurile de galaxii cu ajutorul Inteligenței Artificiale
Eșantioanele misiunii Chang’e-5 dezvăluie roci necunoscute până acum pe Lună