Două dintre lunile lui Uranus ar putea susține oceane active

Două dintre lunile lui Uranus ar putea adăposti oceane active care aruncă material în spațiu, arată un nou studiu. Descoperirea vine de la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory (APL) din Laurel, Maryland (SUA).

Această planetă are în total 27 de luni. Două dintre lunile lui Uranus, Ariel și Miranda, sunt de data aceasta în centrul atenției.

Se crede că una sau ambele luni ar putea avea oceane active sub suprafețele înghețate. Pomparea activă a materialului în mediul spațial indică această posibilitate, afirmă echipa.

„Nu este neobișnuit ca măsurătorile de particule energetice să fie un precursor al descoperirii unei lumi oceanice”, a spus Ian Cohen, cercetător al spațialui și autor principal al noului studiu.

Două dintre lunile lui Uranus au prezentat o activitate ciudată

Măsurători similare au condus anterior la identificarea lunilor oceanice Europa (a lui Jupiter) și Enceladus (a lui Saturn). Echipa sugerează, de asemenea, că alte câteva dintre cele mai mari luni ale lui Uranus ar putea avea și ele oceane subterane.

Rezultatele au fost acceptate pentru publicare în revista Geophysical Research Letters și au fost prezentate la Lunar and Planetary Science Conference în data de 16 martie.

Această activitate ciudată a fost descoperită atunci când cercetătorii au reexaminat date vechi de aproape 40 de ani despre radiații, colectate de sonda Voyager 2 a NASA, singura navă spațială care a vizitat Uranus.

Instrumentul Low-Energy Charged Particle (LECP) al navei spațiale a colectat datele despre particule pe măsură ce au trecut de Uranus în urmă cu aproximativ patru decenii, menționează Interesting Engineering.

Cercetătorii au descoperit o activitate plasmatică neobișnuită pe lunile Ariel și Miranda. „Ceea ce a fost interesant a fost că aceste particule erau atât de extrem de limitate în apropierea ecuatorului magnetic al lui Uranus”, a spus Cohen într-un comunicat.

Date de la sonda Voyager 2

Observațiile lui Voyager 2 au fost recreate folosind modele fizice. Echipa a tras două concluzii în urma analizei: particulele se formează fie printr-un nor de vapori (similar cu Enceladus), fie prin pulverizare.

După ani de zile, Uranus s-a ridicat în prim-planul cercetării științifice. Agențiile spațiale, cum ar fi NASA, se pregătesc din nou să investigheze această lume îndepărtată. Cu toate acestea, misiunea nu este programată să înceapă până la sfârșitul acestui deceniu. Până atunci, oamenii de știință trebuie să studieze planeta folosind datele de la Voyager 2.

Vă recomandăm să citiți și:

Stelele pot înghiți planete, iar mai apoi le pot „scuipa”, arată noi cercetări

Orbita Telescopului Hubble s-a scurtat, iar asta afectează calitatea imaginilor

O gaură neagră de un miliard de ori mai grea decât Soarele contrazice ceea ce știu astronomii

Roverul Curiosity a fotografiat, în premieră, razele Soarelui care trec prin norii de pe Marte