Home » Știință » Test de cultură generală. Care este singurul mușchi din corpul uman ce nu obosește niciodată?

Test de cultură generală. Care este singurul mușchi din corpul uman ce nu obosește niciodată?

Publicat: 10.04.2023

Inima este un organ incredibil de puternic. În fiecare zi, aceasta bate de aproximativ 100.000 de ori.

Deși inima ta este un mușchi, nu este chiar la fel ca mușchii scheletici – cum ar fi bicepsul și cvadricepsul – care sunt atașați de oasele tale.

Acest lucru se datorează în primul rând faptului că inima este alcătuită din mușchi cardiac, format din celule speciale numite cardiomiocite.

Spre deosebire de alte celule musculare din organism, cardiomiocitele sunt foarte rezistente la oboseală. Adevărat, cardiomiocitele sunt alimentate în principal de mitocondrii („centrul de energie” al celulei), la fel ca și ceilalți mușchi ai noștri.

Un organ incredibil de puternic

Cu toate acestea, cardiomiocitele au o densitate de până la 10 ori mai mare de mitocondrii, ceea ce le crește producția de energie.

Cardiomiocitele au evoluat, de asemenea, pentru a avea o alimentare sporită cu sânge, fiind mai bune decât celulele musculare obișnuite la extragerea oxigenului din sânge.

În plus, inima are o altă armă secretă: este flexibilă în ceea ce privește combustibilul, putând consuma glucoză, acizi grași liberi și lactat.

De ce nu sunt toți mușchii compuși din cardiomiocite?

Cu toate beneficiile lor, cardiomiocitele se contractă fără alimentare nervoasă, ceea ce le face incapabile de mișcări voluntare și intenționate.

Dar, atunci când vine vorba de a bate constant și fără a obosi, inima ta a evoluat pentru a-și face treaba cu brio, scrie Science Focus.

Așadar, când vine vorba de mușchii cardiaci, zilele de odihnă nu sunt o opțiune.

Știința nu a reușit nici până astăzi să creeze o inimă artificială

Inima este un organ atât de fascinant, încât deși de-a lungul anilor, știința a înregistrat o evoluție fulminantă în toate segmentele, fiind posibile proiecte inginerești mărețe sau călătorii în spațiu, inima artificială s-a dovedit a fi o realizare mai dificilă decât se așteptau medicii și oamenii de știință.

Întreaga activitate derulată pentru a crea o inimă artificială poate fi descrisă prin: inovație surprinzătoare și eșec clinic continuu.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Transplantarea unei gene comune la centenari ar putea „întineri” inima

Cercetătorii au găsit gena care întinerește inima cu 10 ani

Cum ne poate feri un consum redus de sare de bolile de inimă?

Îndulcitorii artificiali ar putea influența bolile de inimă, arată studiile

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase