Inginerii au creat în sfârșit sticla biodegradabilă și bioreciclabilă
Dacă te uiți în jurul tău, indiferent în ce moment, vei vedea ceva făcut din sticlă. Într-adevăr, sticla este oriunde și este esențială vieții oamenilor. Totuși, materialul nu este unul biodegradabil, fapt ce cauzează efecte pe termen lung asupra mediului și poveri sociale.
Acum, un grup de cercetare condus de prof. Yan Xuehai de la Institutul pentru Ingineria Proceselor (IPE) a Academiei Chineze de Științe a creat o familie de sticlă ecologică. Aceasta este descrisă ca fiind biodegradabilă și bioreciclabilă, având o amprentă mică asupra mediului, potrivit unui comunicat de presă.
Noua sticlă este de origine biologică și este fabricată din aminoacizi sau peptide de origine biologică.
Studiul a fost publicat recent în jurnalul Science Advances.
Fabricarea sticlei biomoleculare
Până în prezent, dezvoltarea unei astfel de sticle ecologice de origine biologică a reprezentat o mare provocare deoarece biomoleculele au o stabilitate termică slabă și se descompun cu ușurință la temperaturile ridicate utilizate în mod obișnuit la fabricarea sticlei.
Ca să rezolve această problemă, ceretătorii au folosit aminoacizi modificați chimic și peptide ca să fabrice sticlă biomoleculară cu caracteristici biodegradabile și bioreciclabile, prin procedura clasică de „încălzire-răcire”.
Proprietăți funcționale și caracteristici ecologice
Inginerii au fost surprinși să descopere că sticla biomoleculară bazată pe derivați de aminoacizi sau peptide a prezentat o combinație unică de proprietăți funcționale și caracteristici ecologice, inclusiv caracteristici optice excelente, proprietăți mecanice bune, prelucrabilitate flexibilă, precum și caracterul biodegradabil și bioreciclabil dorite.
„Conceptul de sticlă biomoleculară, dincolo de sticlele și plasticele folosite în comerț poate sta la baza unei tehnologii de viață ecologică pentru un viitor durabil. Totuși, sticla biomoleculară este în prezent în stadiul de laborator și departe de comercializarea la scară largă”, a declarat Xuehai.
Vă mai recomandăm și:
Oamenii de știință au creat un ciment ecologic din alge
„Plasticoza”, o nouă boală care afectează păsările marine
Roverul Yutu-2 al Chinei a descoperit „mărgele de sticlă” pe partea îndepărtată a Lunii