Test de cultură generală. Este adevărat că folosim doar 10% din creier?

Probabil ați auzit mitul că noi, oamenii, folosim doar 10% din creier și că dacă am putea debloca restul puterii creierului, am fi capabili de mult mai multe.

Legendele continuă spunând că am putea deveni super-genii sau am dobândi puteri psihice precum citirea minții și telechinezie.

• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
• De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?

Cu toate acestea, există un corp puternic de dovezi care distrug mitul conform căruia folosim doar 10% din creier. Oamenii de știință au demonstrat în mod constant că oamenii își folosesc întregul creier în fiecare zi.

Folosim doar 10% din creier? Acesta este, cu siguranță, doar un mit!

În ciuda dovezilor, „mitul 10%” a inspirat multe referințe în imaginația culturală. Filme precum „Limitless” și „Lucy” înfățișează protagoniști care dezvoltă puteri asemănătoare lui Dumnezeu datorită medicamentelor care dezlănțuie cele 90 de procente ale creierului inaccesibile anterior.

Un studiu din 2013 a arătat că aproximativ 65% dintre americani cred acest mit, iar un studiu din 1998 a arătat că o treime dintre specialiştii în psihologie, care se concentrează pe funcţionarea creierului, s-au îndrăgostit de el, conform ThoughtCo.

Neuropsihologia

Neuropsihologia studiază modul în care anatomia creierului influențează comportamentul, emoția și cogniția cuiva. De-a lungul anilor, neurocercetătorii au arătat că diferite părți ale creierului sunt responsabile pentru funcții specifice, fie că este vorba de recunoașterea culorilor sau de rezolvarea problemelor.

Spre deosebire de „mitul 10%”, oamenii de știință au demonstrat că fiecare parte a creierului este esențială pentru funcționarea noastră zilnică; această demonstrație a fost făcută prin intermediul tehnicilor de imagistică cerebrală precum tomografia cu emisie de pozitroni și imagistica prin rezonanță magnetică funcțională.

Cercetările încă nu au găsit o zonă a creierului complet inactivă. Chiar și studiile care măsoară activitatea la nivelul neuronilor individuali nu au dezvăluit zone inactive ale creierului. Multe studii de imagistică cerebrală care măsoară activitatea creierului atunci când o persoană îndeplinește o anumită sarcină arată modul în care diferite părți ale creierului lucrează împreună.

De exemplu, în timp ce citiți acest text pe un telefon, unele părți ale creierului, cum ar fi cele responsabile cu vederea, înțelegerea lecturii și ținerea telefonului, vor fi mai active.

Alte argumente împotriva „mitului 10%”

Unele imagini ale creierului susțin neintenționat „mitul 10%”, deoarece ele arată adesea mici pete strălucitoare pe un creier altfel gri. Acest lucru poate implica faptul că doar punctele luminoase au activitate cerebrală, dar nu este cazul. Mai degrabă, petele colorate reprezintă zone ale creierului care sunt mai active atunci când cineva îndeplinește o sarcină, comparativ cu atunci când nu o face. Petele gri sunt și ele active, doar că într-o măsură mai mică.

O dovadă mai directă împotriva „mitului de 10%” este dată de indivizii care au suferit leziuni ale creierului (printr-un accident vascular cerebral, traumatisme craniene sau otrăvire cu monoxid de carbon) și de ceea ce nu mai pot să facă în urma acestor daune.

Dacă „mitul de 10%” ar fi fost adevărat, afectarea celorlalte 90 de procente din creier nu ar afecta cu absolut nimic funcționarea zilnică.

Însă studiile arată că deteriorarea chiar și a unei părți foarte mici a creierului poate avea consecințe devastatoare. De exemplu, deteriorarea Ariei lui Broca împiedică formarea corectă a cuvintelor și vorbirea fluentă, deși înțelegerea generală a limbajului rămâne intactă.

Într-un caz foarte mediatizat, o femeie din Florida și-a pierdut definitiv „capacitatea pentru gânduri, percepții, amintiri și emoții, care sunt însăși esența ființei umane” atunci când lipsa de oxigen i-a distrus jumătate din „creierul mare”, care reprezintă aproximativ 85% din întreg creierul.

Argumente evolutive

O altă linie de dovezi împotriva „mitului 10%” vine din evoluție. Creierul adult constituie doar 2% din masa corporală, dar consumă peste 20% din energia corpului. În comparație, creierul adult al multor specii de vertebrate, inclusiv unii pești și unele reptile, păsări și mamifere, consumă între 2% și 8% din energia corpului lor.

Creierul a fost modelat de milioane de ani de selecție naturală, care transmite trăsăturile favorabile pentru a crește probabilitatea de supraviețuire. Este puțin probabil ca organismul să-și dedice atât de multă energie pentru a menține funcționarea întregului creier dacă ar folosi doar 10% din acesta.

Folosim doar 10% din creier? De unde a pornit mitul?

Principala atracție a „mitului 10%” este ideea că ai putea face mult mai mult dacă ai putea debloca restul creierului. Chiar și cu dovezi ample care sugerează contrariul, de ce mulți oameni încă mai cred că oamenii își folosesc doar 10% din creier? Nu este clar cum de s-a răspândit mitul în primul rând, dar a fost popularizat de cărțile de auto-ajutorare și poate chiar să fie bazat pe studii mai vechi, eronate, de neuroștiință.

Mitul ar putea fi aliniat cu mesajele susținute de cărțile de dezvoltare personală, care vă arată modalități de a face mai bine și de a vă ridica la „potențialul deținut”.

De exemplu, prefața faimoasei cărți „Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent” (How to win friends and influence people. How to stop worrying and start living) spune că o persoană obișnuită „își dezvoltă doar 10% din capacitatea sa mentală latentă”.

Această afirmație, care este urmărită până la psihologul William James, se referă la potențialul unei persoane de a obține mai mult de la sine și nu se referă la cantitatea de materie din creier folosită. Alții chiar au spus că Einstein și-a explicat genialitatea folosind „mitul 10%”, deși aceste afirmații rămân nefondate.

Mitul că folosim doar 10% din creier ar putea veni și din cercetări mai vechi, care nu dispuneau de tehnologia actuală

O altă posibilă sursă a mitului constă în zonele „tăcute” ale creierului din neurocercetările mai vechi. În anii 1930, de exemplu, neurochirurgul Wilder Penfield a conectat electrozi la creierul expus  al pacienților săi cu epilepsie în timp ce îi opera.

El a observat că anumite zone ale creierului au declanșat experiența diverselor senzații, dar altele păreau să nu provoace nicio reacție. Cu toate acestea, pe măsură ce tehnologia a evoluat, cercetătorii au descoperit că aceste zone „tăcute” ale creierului, care includeau lobii prefrontali, aveau funcții majore până la urmă.

Vă recomandăm să citiți și:

Al treilea pacient din lume vindecat de HIV. Medicii l-au monitorizat timp de 10 ani

O nouă posibilă cauză pentru boala Alzheimer a fost descoperită

Un nou experiment explică de ce unii oameni au părul creț

De ce au oamenii nevoie de mai mult somn iarna?