Ar trebui înlocuită periuța de dinți după ce am fost bolnavi? Iată răspunsul dentiștilor

13 03. 2023, 12:00

După ce am fost bolnavi câteva zile, se spune că se impune o curățenie în casă, fie că vorbim despre schimbatul așternuturilor de pat, despre igienizarea hainelor sau dezinfectarea suprafețelor. Activitatea aceasta nu numai că ne scapă de microbi, dar ne și restabilește echilibrul mental după recuperare.

Totuși, este posibil ca, la curățenia generală, mulți dintre noi să uite de un obiect personal esențial: periuța de dinți. Este avansată, în prezent, teoria potrivit căreia și periuța de dinți ar trebui înlocuită după ce ne-am vindecat. Motivul este acela că periuța este obiectul care a fost în contact direct cu boala pe care am depășit-o.

Potrivit medicului dentist Gary Liu, de la o clinică din California, este important de luat în calcul acest sfat, mai ales dacă am suferit de gripă, răceală, dureri de gât sau chiar de herpes. Vestea proastă este aceea că germenii pot trăi pe periuța de dinți din baie între 24 de ore și câteva săptămâni, în funcție de specificul bolii sau al infecțiilor – de exemplu, virusul gripal poate persista pe o periuță chiar și trei zile.

Periuța de dinți, obiectul aflat în contact direct cu boala

În cazul în care obiectul de igienă personală nu este schimbat, riscăm reinfectarea. Acest lucru nu înseamnă că atunci când suntem suferinzi și folosim o singură periuță de dinți, prelungim perioada de vindecare.

„Putem folosi aceeași periuță de dinți atunci când suntem suntem bolnavi, cu condiția ca aceasta să fie schimbată după vindecare. Totuși, trebuie să fim atenți cu pasta de dinți, mai ales dacă împărțim tubul cu ceilalți membri ai familiei. Poate că ar fi bine să avem propriul tub, pentru a evita ca germenii să treacă de la periuță la pastă”, a explicat dentistul Lauren Becker, potrivit HuffPost.

Capacul periuței de dinți nu este necesar

Un alt sfat cu care vin specialiștii este acela care spune că nu este necesar capacul pentru periuță, chiar dacă pare un gest contraintuitiv.

„Majoritatea bacteriilor care trăiesc pe periuța de dinți mor în prezența oxigenului. Iar odată ce periuța s-a uscat, cele mai multe dintre bacterii au fost eradicate”, a spus dr. Harvey Karp.

Dentistul a mai subliniat că, atunci când este folosit un capac, se creează un mediu propice pentru înmulțirea bacteriilor.

În paralel, se poate opta și pentru dezinfectare, mai ales dacă nu vrem să aruncăm periuțele din plastic. Dentiștii subliniază că periuța poate fi înmuiată în apă de gură, în oțet sau chiar în soluție pe bază de bicarbonat de sodiu. – fierberea trebuie evitată. Dacă este periuță electrică, trebuie scos capătul înainte de dezinfectare.

Iar pentru o curățare zilnică, recomandarea este plasarea sub jetul de apă fierbinte, frecarea perilor cu degetul și clătirea, din nou, cu apă. În final, periuța trebuie lăsată să se usuce fără capac.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Artefacte romane și monede dacice, recuperate și predate muzeelor din Mehedinți, Dolj și Alba

O femeie aristocrată din secolul al XVII-lea își lega dinții cu sârmă de aur, au descoperit cercetătorii

Dinți de gavial, descoperiți în urmă cu 100 de ani, expuși la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu

Microbii pot forma organisme care se târăsc pe dinți. Cum ne afectează?