Home » Știință » Stelele pot înghiți planete, iar mai apoi le pot „scuipa”, arată noi cercetări

Stelele pot înghiți planete, iar mai apoi le pot „scuipa”, arată noi cercetări

Publicat: 10.03.2023

Deși sună tragic, faptul că stelele pot înghiți planete este ceva comun în Univers. Însă astrofizicienii au descoperit nu doar că planetele pot supraviețui, ci pot și conduce evoluția stelei.

Modelele de formare a sistemelor planetare au arătat că multe planete ajung adesea să fie consumate de steaua lor părinte. Este pur și simplu o chestiune de dinamică orbitală. Interacțiunile aleatorii dintre planetele nou formate și discul protoplanetar care înconjoară o stea tânără pot trimite planetele pe traiectorii haotice.

Unele dintre aceste traiectorii sfârșesc prin a scoate planeta complet din sistem, în timp ce alte traiectorii trimit planeta direct în stea.

Știați că stelele pot înghiți planete?

O altă ocazie de înghițire a planetei se întâmplă aproape de sfârșitul vieții unei stele, când aceasta devine o gigantă roșie. Și acest lucru afectează dinamica gravitațională a sistemului și poate trimite câteva planete mari în atmosfera stelei părinte, explică Phys.org.

Dar deși stelele pot înghiți planete, acestea din urmă nu mor întotdeauna când se întâmplă acest lucru. Astronomii au găsit multe sisteme ciudate în întreaga galaxie care indică faptul că planetele au supraviețuit călătoriei în stea.

De exemplu, există sisteme de pitice albe orbitate foarte aproape de o planetă gigantică, prea aproape pentru ca acea planetă să se fi format în mod natural. Există stele cu o cantitate surprinzătoare de metale mai grele în atmosferă, semn că un obiect stâncos a pătruns în ele. Și există stele care se rotesc mult prea repede, rata lor de rotație fiind amplificată de o planetă în cădere.

Toate aceste sisteme ar putea fi rezultatul înghițirii planetare, planeta afectând evoluția ulterioară a stelei. Dar poate o planetă să supraviețuiască cu adevărat în atmosfera intensă a unei stele?

Ce arată simulările făcute de astrofizicieni?

O echipă de astrofizicieni și-a propus să abordeze această întrebare folosind simulări computerizate ale interiorului unei stele, urmărind evoluția și soarta diferitelor tipuri de planete care ar putea cădea în ea. În simulările lor, cercetătorii au studiat planete de diferite mase și, de asemenea, pitice cenușii.

Simulările lor întăresc ideea că planetele pot supraviețui înghițirii, iar lucrarea este disponibilă pe serverul de preprint arXiv.

Ce planete pot supraviețui „infernului” stelar?

De exemplu, în unele cazuri, planeta poate trăi mii de ani, învârtindu-se în jurul centrului stelei în atmosfera acesteia. Această acțiune orbitală poate arunca material de pe stea, subțiind marginile exterioare ale atmosferei. În alte cazuri, schimbul de energie orbitală crește temperatura atmosferei stelare, făcând-o să pară mult mai strălucitoare decât ar fi în mod normal.

Dar pentru a supraviețui înghițirii, planeta însăși trebuie să fie relativ mare, cel puțin de masa lui Jupiter. Planetele mici precum Pământul nu pot rezista mult în aceste condiții. Dar dacă planeta este suficient de mare și în funcție de evoluția precisă, planeta poate supraviețui trecerii sale prin stea și, de fapt, poate accelera evoluția stelei, astfel încât să își încheie rapid viața, eliberând planeta de îmbrățișarea ei mortală.

Vă recomandăm să citiți și:

Un cercetător al NASA îndeamnă agenția spațială să exploreze misterele planetei Uranus

Oamenii de știință au găsit, în sfârșit, cel mai adânc strat al Pământului

Asteroidul Ryugu conține molecule organice mai vechi decât Soarele

Șase galaxii masive, detectate de Telescopul Webb, sunt atât de vechi încât nu pot fi explicate

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase