Astronomii de la NASA au identificat „asteroizi întunecați” care conțin apă
Asteroizii străvechi și mari, numiți și „asteroizi întunecați”, care se află între Marte și Jupiter, ar putea fi unele dintre relicvele primordiale, imediat după formarea Sistemului Solar.
Astronomii au studiat acei asteroizi și au aflat că aceștia conțin apă, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul Nature Astronomy. Rezultatul descoperirilor lor? O întreagă nouă clasă de asteroizi.
„Acești asteroizi sunt aproape la fel de bătrâni ca Sistemul Solar”, a declarat autorul principal, Driss Takir, cercetător în domeniul științelor planetare la NASA Astromaterials, conform Futurism.
Asteroizii trebuie să fi ajuns în centura principală de asteroizi prin procese dinamice complexe
De fapt, rocile spațiale seamănă mult cu planeta pitică Ceres, care este cunoscută pentru că este singura planetă pitică din Sistemul Solar care are apă și, se pare că are foarte multă.
Folosind Infrared Telescope Facility al NASA, astronomii au descoperit compoziția acestor roci asemănătoare cu Ceres, punând în lumină originile lor misterioase.
La fel ca Ceres, asteroizii sunt poroși, ceea ce înseamnă că „nu au fost încălziți suficient pentru a-i transforma într-o structură compactă de rocă, la scurt timp după formarea lor”, a explicat într-un comunicat de presă coautorul Vladimir Neumann, de la Universitatea Tehnică din Berlin, Germania.
Acest lucru sugerează că asteroizii s-au format inițial în zonele mai reci, exterioare, ale sistemului, iar apoi au fost atrași spre interior de gravitația lui Jupiter sau Saturn.
„Modelele noastre computaționale arată că acești asteroizi trebuie să fi ajuns în centura principală de asteroizi prin procese dinamice complexe, la scurt timp după ce s-au format în regiunile exterioare ale Sistemului Solar”, a adăugat Neumann.
Pământul și-a luat apa de la asteroizi, o teorie din ce în ce mai solidă
Dar poate că cele mai interesante implicații ale descoperirilor lor se referă la propria noastră planetă. Dacă asteroizi atât de vechi din propriul nostru Sistem Solar sunt și au fost plini de H2O, este un indiciu convingător în favoarea unei teorii tot mai populare printre oamenii de știință, conform căreia Pământul și-a luat apa de la asteroizi sau, cel puțin o parte din apa sa.
La urma urmei, dacă s-a demonstrat deja că acești asteroizi similari lui Ceres au fost târâți în interior până la vecinul nostru Marte, nu este prea greu de imaginat că au bombardat Pământul în trecut.
„Acesta ar fi, probabil, genul de obiecte care au ajuns în Sistemul Solar și au adus gheață și substanțe organice cu ele. Verișorii lor ar fi putut lovi Pământul și ar fi putut aduce o parte din acestea, precum ar fi putut lovi și planeta Marte”, a declarat Andy Rivkin, un astronom de la John Hopkins care nu a fost implicat în acest studiu.
Vă mai recomandăm și:
Astronomii au identificat o clasă necunoscută de asteroizi bogați în apă
Ce anume a declanșat evoluția vieții pe Pământ? Ipotezele propuse de cercetători
Soarele întinerește asteroizii, au descoperit oamenii de știință de la NASA
Un nou observator spațial va detecta asteroizii ascunși de strălucirea Soarelui