Dacă priviți Pământului din spațiu, ați observa o strălucire uniformă. Având în vedere că întinderea disproporționată de ape oceanice întunecate din emisfera sudică ar trebui să reflecte mai puțină lumină solară, acest lucru nu este ceea ce ne-am putea aștepta aici, la suprafață.
Este un mister care a prezentat interes pentru oamenii de știință încă de la începutul anilor 1970, când am reușit pentru prima dată să trimitem sateliți pe orbită pentru a măsura radiația solară reflectată, care este cunoscută sub numele tehnic de albedo. Acum, acest mister ar putea fi rezolvat.
Explicația este că, în timp ce oceanele din emisfera sudică absorb mai multă lumină solară, ele produc, de asemenea, un număr mai mare de furtuni – iar norii de furtună rezultați acționează ca reflectoare care echilibrează radiația solară trimisă înapoi în spațiu.
„Noua cercetare rezolvă o întrebare științifică de bază și ne aprofundează înțelegerea echilibrului de radiații al Pământului și a factorilor care îl realizează”, spune Yohai Kaspi, geofizician la Institutul de Științe Weizmann din Israel.
În timp ce tot felul de factori afectează albedo-ul planetei noastre – de exemplu, dacă există sau nu zăpadă pe sol – măsurătorile mai aproape de suprafața Pământului arată o diferență de albedo între emisfere.
Totuși, acest lucru nu se întâmplă atunci când privim planeta de la o distanță mai mare, scrie ScienceAlert.
Echipa a colectat date din diverse rapoarte, inclusiv cele de la satelitul Terra al NASA și din setul de date meteorologice globale ERA5, care încorporează, de asemenea, citirile din satelit. Apoi au comparat 50 de ani de date privind acoperirea norilor cu informații despre locația și intensitatea furtunilor.
Pe baza modelelor ciclonilor care generează nori și a anticiclonilor care suprimă norii, formate prin interacțiunea dintre temperatură și presiune în atmosferă, cercetătorii au reușit să arate o echilibrare a albedo-ului Pământului. Acoperirea norilor a fost analizată ca parte a studiului, publicat în PNAS.
„S-a constatat că albedoul norilor care rezultă din furtunile puternice deasupra emisferei sudice este un agent de compensare de mare precizie față de suprafața mare de uscat din emisfera nordică, astfel încât simetria este păstrată”, spune cercetătorul în domeniul climei Or Hadas, de la Institutul de Științe Weizmann.
„Acest lucru sugerează că furtunile sunt factorul de legătură între luminozitatea suprafeței Pământului și cea a norilor, rezolvând misterul simetriei”.
Următoarea întrebare este cum ar putea afecta încălzirea globală acest echilibru. Pe baza modelelor climatice, este probabil că, pe măsură ce planeta se încălzește, emisfera nordică va avea mai puține furtuni în general, în timp ce emisfera sudică va avea mai puține furtuni mai slabe și moderate.
Cu toate acestea, numărul de furtuni puternice din emisfera sudică va crește din cauza ,,amplificării arctice”, adică a efectelor încălzirii mai rapide la Polul Nord. Teoretic, acest lucru ar trebui să dezechilibreze simetria albedo.
Conform datelor cercetătorilor, este posibil ca fenomenele meteorologice mai severe să nu contribuie la creșterea gradului de albedo noros în emisfera sudică, deoarece nivelul norilor ajunge la saturație în cazul furtunilor puternice. O emisferă sudică înclinată spre furtuni mai puternice cu mai puține furtuni în general ar putea însemna o scădere similară a albedo-ului în ambele emisfere, menținând simetria.
Totuși, în acest stadiu, este dificil de prezis cu exactitate ce se va întâmpla cu strălucirea generală a Pământului. „Nu este încă posibil să se determine cu certitudine dacă simetria se va rupe în fața încălzirii globale”, spune Kaspi.
Ce ar mai putea să mănânce oamenii dacă un asteroid ar lovi Pământul?
Cum apare vântul pe Pământ? Răspunsul i-ar putea surprinde pe mulți
Pământul, vizitat de trei asteroizi uriași în această săptămână. NASA îi monitorizează