Cât mai avem de așteptat până la următoarea generație de tratamente împotriva cancerului?
Următoarea generație de tratamente împotriva cancerului, activate cu ajutorul luminii, pare să fie la doar câțiva ani distanță, dar oamenii de știință de la Universitatea East Anglia (UEA) au făcut câțiva pași promițători.
Cum va funcționa noul tratament? Atunci când luminile LED încorporate în apropierea unei tumori sunt aprinse, medicamentele bioterapeutice se activează. Acestea sunt foarte bine vizate și pot fi mult mai eficiente și mai precise decât imunoterapiile actuale.
Noul studiu a fost publicat în Nature Chemical Biology.
„Tratamentele actuale împotriva cancerului, precum chimioterapia, omoară celulele canceroase, dar pot, de asemenea, să dăuneze celulelor sănătoase din corpul tău, precum celulele de sânge și celulele pielii. Acest lucru înseamnă că tratamentul cauzează efecte secundare, inclusiv pierderea părului, senzația de oboseală și îi expune pe pacienți la un risc crescut de infecții. Prin urmare, a existat un efort intens de a crea noi tratamente, care să fie mai bine direcționate și care să nu aibă aceste efecte secundare nedorite”, a declarat dr. Amit Sachdeva, de la Facultatea de Chimie a UEA, care este cercetătorul principal al studiului, conform Interesting Engineering.
Tratamentele cu lumină împotriva cancerului ar ținti direct asupra tumorii
Acum, anticorpii și fragmentele de anticorpi au fost deja dezvoltate ca să trateze cancerul. Echipa UEA a proiectat „unul dintre primele fragmente de anticorpi care se leagă și formeză o legătură covalentă cu ținta sa – iradierea cu lumină UV de o lungime de undă specifică”, conform comunicatului.
Acest lucru înseamnă că moleculele medicamentoase ar putea fi fixate permanent pe o tumoare.
„Cu alte cuvinte, poți activa anticorpii atacând celulele canceroase prin lumina strălucitoare. Acest lucru s-ar întâmpla fie direct pe piele, în cazul cancerului de piele, fie cu ajutorul unor mici lumini LED, care ar putea fi implantate la locul unei tumori în interiorul corpului. Asta ar permite ca tratamentul împotriva cancerului să fie mai eficient și să acționeze la țintă, fiindcă înseamnă că doar moleculele din apropierea tumorii ar fi activate și nu ar afecta alte celule”, a explicat Sachdeva.
Tratamentul va funcționa doar pentru tratarea anumitor forme de cancer
Sachdeva a subliniat că tratamentul ar funcționa pentru tipurile de cancer precum cancerul de piele sau acolo unde există o tumoare solidă, dar nu și pentru cancerul de sânge, precum leucemia.
În cazul în care următoarea etapă a cercetării merge bine, „următoarea generație” de imunoterapii activate cu ajutorul luminii ar putea să trateze pacienții cu cancer peste cinci până la zece ani.
Vă mai recomandăm și:
O fetiță a fost diagnosticată cu cancer la sân la doar șapte ani
Furnicile pot mirosi cancerul din urină, arată un studiu
Un bărbat care mai avea doar un an de trăit a scăpat de cancer. Ce tratament l-a ajutat?
Un nou tratament cu ultrasunete poate ajuta la regresia cancerului de ficat