O femeie de 82 de ani, care a fost recent declarată moartă la un azil de bătrâni din New York, SUA, s-a dovedit ulterior a fi în viață, descoperirea fiind făcute de personalul firmei de pompe funebre. Un incident similar a avut loc în Iowa, SUA, acolo unde o femeie de 66 de ani, cu demență precoce, a fost declarată moartă de către o asistentă, dar a fost găsită gâfâind după aer atunci când personalul de la casa funerară a desfăcut sacul mortuar.
Din fericire, aceste evenimente sunt extrem de rare. Chiar și așa, pentru mulți reprezintă un adevărat coșmar.
Absența sunetelor inimii și a respirației pe o perioadă de timp, pupilele fixe, dilatate și lipsa de reacție la orice stimul ar trebui să însemne că o persoană este decedată. Toți medicii sunt învățați cum să identifice un deces și toți sunt conștienți de îndatoririle lor. Din nefericire, au existat cazuri în care moartea a fost confirmată prin acest proces, dar pacientul a dat ulterior semne de viață, conform Science Alert.
Stephen Hughes, conferențiar universitar în medicină la Universitatea Ruskin din Anglia, a explicat de ce unele decese sunt confirmate în mod greșit și care sunt factorii care induc uneori personalul medical în eroare în această privință.
Neefectuarea corectă a procedurii de confirmare a decesului explică în unele cazuri declararea, în mod greșit, a morții cuiva. O examinare superficială, poate distrasă, poate duce cu ușurință la imposibilitatea de a auzi sunetele inimii și de a detecta respirații superficiale și rare. Unele medicamente administrate pacienților pot îngreuna sarcina detectării corecte a unui deces, potrivit lui Hughes.
Medicamentele cu efect sedativ sunt concepute pentru a proteja creierul de leziuni, iar acest lucru este utilizat în anestezie pentru intervenții chirurgicale majore, în special dacă este necesară oprirea circulației pentru o perioadă de timp.
„Însă un supradozaj de sedative reduce capacitatea de reacție și demobilizează respirația și circulația. Faptul poate duce la impresia de moarte, protejând în același timp creierul de hipoxie (lipsa de oxigen). Ulterior, pe măsură ce medicamentul este eliminat din organism, persoana se poate trezi”, a explicat conf. univ. dr. Stephen Hughes.
Diazepamul (numele de marcă Valium) și alprazolamul (numele de marcă Xanax) au făcut ca multe persoane să fie declarate moarte din greșeală.
Anumite toxine pot avea un efect similar. Practicanții voodoo, numiți Bokors, se pare că au administrat pulberi victimelor pentru a le face să pară moarte. Aceste pulberi ar fi conținut doze mici de tetrodotoxină din peștele balon pentru a paraliza victima, care era apoi probabil răpită înainte de înmormântare și înrobită.
De asemenea, scufundarea în apă rece poate să ducă la iluzia morții, din cauza efectului său de încetinire a ritmului cardiac. În medicina de urgență s-a învățat de mult timp că un pacient înecat nu este declarat mort până când nu este încălzit. A fost raportată o bună recuperare neurologică după perioade de imersiune în apă rece de până la 70 de minute.
Leșinul ar putea, de asemenea, să îl înșele pe medic. În timpul leșinului are loc activarea nervului vag (cel mai lung nerv cranian din corp), care încetinește inima și reduce tensiunea arterială, potrivit lui Hughes.
Oricare ar fi cauza, astfel de cazuri sunt, din fericire, foarte rare.
O femeie condamnată la moarte pentru uciderea a doi bărbați s-a înecat cu mâncare și a murit
Cele mai ușor de prevenit decese, conform unui medic legist
Misterul unui val de decese la copii, dezlegat după 80 de ani
Mai multe oase pictate, găsite în Peru, dezvăluie o legătură profundă cu morții